Cuprins:
În momentul de față, sunt disponibile la vânzare trei tipuri de aparate de fotografiat: cele compacte, DSLR-urile și cele de tip mirrorless.
Acestea din urmă câștigă tot mai mult la capitolul popularitate, fiind tot mai apreciate de către utilizatorii amatori care vor să realizeze fotografii de calitate superioară, dar pentru care camerele foto DSLR nu sunt potrivite. Acest trend este valabil și în România.
Dacă te numeri printre cei care nu sunt hotărâți dacă să cumpere sau nu un aparat foto mirrorless noi îți vom spune ce sunt aceste aparate, cum funcţionează și ce avantaje prezintă acestea.
Ce este un aparat foto mirrorless?
Un aparat de fotografiat mirrorless este un tip de cameră foto care, spre deosebire de camerele foto compacte, utilizează obiective interschimbabile.
Denumirea completă este „Mirrorless interchangeable-lens camera”. După cum sugerează numele, acest tip de aparat foto nu utilizează nici un fel de oglindă aşa cum este cazul unui aparat DSLR.
Chiar dacă nu poți accesa toate setările și opțiunile disponibile în cazul unui aparat mai performant, un mirrorless îți poate oferi imagini de o claritate și calitate surprinzătoare.
Marele plus al mirrorless-urilor este prezența unui senzor de dimensiuni apropiate cu cele dintr-un DSLR.
Cele mai bune aparate de fotografiat mirrorless sunt produse de companiile Canon, Sony, Olympus și Fujifilm.
Cum funcționează un aparat foto mirrorless?
Principiul de funcţionare presupune ca lumina să cadă direct pe lentilă, în timp ce utilizatorul vede pe display-ul aparatului cum va arăta fotografia prin intermediul unui vizor electronic. Focalizarea imaginii se face direct prin intermediul senzorului.
Sistemul înlocuiește oglinda de mari dimensiuni de pe un DSLR, dar păstrează vizorul electronic al camerelor foto compacte pentru a oferi un aparat foto de dimensiuni reduse.
În ciuda dimensiunilor compacte, aparatul mirrorless este capabil să realizeze fotografii la o calitate comparabilă cu cea a pozelor pe care le faci cu un DSLR entry-level sau de nivel mediu.
Vezi și: Ce sunt tehnologiile Dolby Digital și DTS și ce diferențe există între acestea
Ce avantaje prezintă un aparat foto mirrorless?
Aparatele foto mirrorless oferă câteva avantaje majore comparativ cu clsicele DSLR-uri, și anume:
- dimensiuni mai mici – sunt mai mici şi mai uşoare comparativ cu DSLR-urile deoarece nu folosesc oglindă, pentaprismă sau vizor, fiind ideale pentru călătorii;
- calitatea pozelor – senzorii APS-C pe care îi utilizează cele mai multe camere foto mirroless sunt aceiaşi cu cei de pe aparatele DSLR entry-level şi de clasă medie. Un aparat mirrorless oferă cam aceeaşi calitate a pozelor ca un DSLR;
- obiective de bună calitate – un aparat mirorrless îţi permite să folosești diverse obiective pe care le schimbi în funcţie de preferinţele tale şi de tipul de fotografie pe care vrei să o realizezi. Plaja de focalizare este aceeaşi cu cea de pe un DSLR.
- performanţe bune – aparatul foto mirrorless oferă un autofocus rapid, realizează fotografii cu până la 10 cadre pe secundă şi valori ISO comparabile cu cele ale unui DSLR;
Foto:Shutterstock
- zgomot mai mic la utilizare – faptul că nu există oglindă este sinonimă cu dimensiuni şi o greutate mai mici, dar şi cu o operare mai silenţioasă a aparatului;
- Wi-Fi – îți permite să conectezi aparatul foto la un dispozitiv electronic compatibil. Cu ajutorul unei aplicații instalate poți controla aparatul foto direct de pe dispozitiv sau să transferi foarte ușor fotografiile și materialele video pe dispozitivul electronic conectat.
- poți atașa accesorii – cele mai bune aparate foto mirroless îți vor oferi posibilitatea să atașezi un microfon, o pereche de căști, un monitor video sau un reportofon pentru a putea să filmezi la un nivel cât mai profesional.
MEGU • 06.08.2022, 14:33
Cel care a scris articolul a facut o confuzie,Sau chiar mai multe Aparatele care au obiective interschimbabile sunt cele DSLR. Si aparatele mirorless si cele cu prisma pot fi facute cu obiective interschimbabile, adica DSLR.Sau pot fi compacte ,adica cu obiectiv unic , incorporat - nusepoate schimba cu altul. Autorul vrea de fapt sa arate diferenta dintre aparatele mirrorles si cele cu prisma si oglinda dar face confuzia mentionata anterior . Cele mirrorless evident nu au prisma si oglinda ,prin care imaginea este reflectata catre ochiul utilizatorului. Executia acestora din urma este ceva mai dificila decat cea a aparatelor cu prisma si oglinda. In contiunare , autorul se refera la diferentele dintre cele doua tipuri de aparate - in mod corect.