Dorian este al cincilea ciclon de categoria 5 format în
Oceanul Atlantic în ultimii patru ani și cel mia puternic pe care l-a înfruntat
Bahamas în istorie.

Ce este un uragan de categoria 5

Uraganele sunt clasificate de specialiști în de la 1 la 5
pe scara Saffir-Simpson, în funcție de puterea furtunii.

Cele mai puternice sunt cele de categoria 5 care generează
viteze ale vântului de peste 252 de kilometri la oră, ploi torențiale şi
creşteri catastrofale ale nivelului apelor, putând provoca în regiunile
costiere inundaţii similare unor tsunami.

Dorian a lovit duminică Bahamas cu vânturi care aveau o viteză de peste 300 de kilometri pe oră, nivel fără precedent în istoria cunoscută a arhipelagului.

Cât de frecvente sunt uraganele de categorie 5

Uraganul Dorian este a cincea furtună tropicală de categorie
5 care lovește Statele Unite din 2016 încoace.

Fenomen extrem de rar în anii anteriori, aceste cicloane
monstruoase au început să se înmulțească iar în ultimii cinci ani a fost
înregistrat câte unul în fiecare toamnă:

2016 – Uraganul Matthew a fost primul ciclon de categoria 5
care s-a dezlănţuit în Oceanul Atlantic după anul 2007.

2017 – Uraganul Irma, a devastat Caraibe şi sudul Statelor
Unite în luna septembrie

2018 – Uraganul Florence a avut categoria 5 în timp ce era
în ocean, dar a fost retrogradat la categoria 1 înainte de a lovi coasta
Carolina de Nord şi Carolina de Sud, deşi iniţial era considerat extrem de
periculos.

2018 – Uraganul Michael, este considerat cea mai puternică
furtună tropicală care a lovit Statele Unite după anul 1969.

Cel mai devastator uragan de categoria 5 este, însă, Katrina,
care în 2005 a provocat moartea a peste 1.800 de persoane pe coasta Golfului
Mexic, pe coasta Golfului Statelor Unite.

În luna mai, Administraţia Naţională a Oceanelor şi
Atmosferei din SUA (NOAA) a prognozat pentru 2019 un sezon al uraganelor ”aproape
normal” în zona Oceanului Atlantic.

Cât de periculoase sunt uraganele de categorie 5

Pe lângă vântul devastator, acest tip de uragan va fi
însoţit de ploi torenţiale şi creşteri catastrofale ale nivelului apelor,
putând provoca în regiunile costiere inundaţii similare unor tsunami.

80 de milioane de persoane trăiesc în zone cu risc ridicat
de uragane, chiar dacă nu locuiesc direct pe coastă.

Principala ameninţare pentru locuitori este pericolul
inundaţiilor, mai mult decât rafalele puternice de vânt.

De ce s-au înmulțit uraganele de categorie 5

Oamenii de ştiinţă estimează de multă vreme că încălzirea
globală va conduce la creşterea numărului de furtuni tropicale din ce în ce mai
distructive, o previziune care a devenit deja realitate, potrivit unor voci din
rândul experţilor, scrie AFP citat de Agerpres.

Valorile de temperatură din ce în ce mai ridicate la
nivelul oceanelor, principala cauză a intensificării uraganelor, şi creşterea
nivelului apelor ar putea afecta, de asemenea, sistemele de apărare ale zonelor
de coastă.

Potrivit NHC, al cărui sediu se află în Miami, Dorian a
egalat recordul, care data din 1935, celui mai puternic uragan din Atlantic
atunci când a ajuns la ţărm, fiind posibile distrugeri masive.

Uraganul Dorian îşi continuă traiectoria incertă către
Statele Unite, unde autorităţile au ordonat evacuarea preventivă a sute de mii
de persoane din zonele de coastă.

Ochiul ciclonului se afla luni la ora 02:00 GMT la 95 de
kilometri est de Freeport şi se deplasa cu viteză foarte redusă spre vest, a
declarat NHC, care a recomandat locuitorilor să rămână la adăpost.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News