În urmă cu un an, actrița Eugenia Șerban a fost operată de cancer și a trecut prin momente grele, fiind nevoită să întrerupă proiectele pe care le avea cu teatrul. Acum, aceasta a urcat din nou pe scenă, se simte mult mai bine și și-a schimbat look-ul.
La 50 de ani, Eugenia Șerban se reface după lupta grea cu două forme de cancer, la sân și ginecologic.
“Viața își urmează cursul și eu mă refac treptat. Am grijă de mine cum pot mai bine și îmi urmez tratamentele.
Am fost chiar și două zile la mare, cu prietenele mele, însă am stat sub umbrelă, pentru că nu am voie și nici nu îmi face bine soarele, dar simțeam nevoia să ies puțin din București. La jumătatea lunii august vreau să plec la munte puțin, am și niște prieteni care mă așteaptă la Bistrița, doar că până acolo este drumul cam lung!
Am început și spectacolele de teatru, la grădină. Luni, pe 27 iulie, am jucat la Tg. Jiu. Pe 21 august, la Grădina de vară din Herăstrău”, povestește Eugenia Șerban pentru Click!
Eugenia Șerban spune că se simte bine acum și are grijă
la tratament și alimentație!
Sunt OK! Mă simt bine. Urmez în continuare tratamentele pe
care le am de făcut, mi-am pus gene, mi-am făcut părul albastru, acum e simplu
să mă spăl pe cap, pentru că este scurt, mănânc foarte multe fructe pentru că e
vară, cireșe, pepene roșu, piersici, caise, mere și mă întrețin.