Ce făceau boierii pentru a se răcori în verile toride, în urmă cu 200 de ani

Exodul orăşenilor către Litoral, pe timp de vară, nu-i lucru nou. Acest lucru se petrecea şi în urmă cu 200 de ani, când bogătaşii lăsau în sezonul cald oraşele prăfuite şi se retrăgeau la casele de la ţară ori mergeau în staţiunile balneare la modă. În special boierii din Bucureşti trăgeau obloanele la reşedinţele principale, îşi urcau familia în caleşti şi luau drumul provinciei sau străinătăţii pentru luni bune. “Bucureştiul a fost întotdeauna deprimant, prăfuit, de aceea, bucureştenii bogaţi preferau să stea vara în casele de vacanţă de pe moşiile lor sau în staţiunile turistice, în special în cele balneare, din străinătate. Însă şi dacă rămâneau acasă aveau cum se răcori pe timp de caniculă. În general, casele boiereşti - inclusiv cele de vacanţă - aveau pivniţe adânci şi răcoroase. Acolo puteau sta tihniţi, feriţi de arşiţă. Se răcoreau în căzi din lemn um-plute cu apă rece şi beau sucuri de fructe”, ne-a dezvăluit istoricul Dan Falcan (foto). Românii mergeau în Austria, prinţesa Sissi venea la noi Cei care plecau în staţiunile străine preferau Cehia, Italia, Germania şi Austria, ne-a povestit acelaşi istoric: “Cele mai apreciate staţiuni vechi din Europa, la care se duceau şi boierii români, erau Karlovy Vary, din Cehia, ce datează din secolul la XIV-lea, Bagno Vignoni, din Italia, care este cunoscută din Antichitate, Baden-Baden, din Germania, cunoscută de pe vremea romanilor, şi Bad Ischl, din Austria, celebrele băi ale împărătesei Sisi a Austriei. Interesant este că în vreme ce boierii români mergeau la Bad Ischl, împărăteasa Sisi venea la noi, la Băile Herculane…”. Dimitrie Papazoglu, colonel, istoric şi geograf român ce a trăit între 1811 şi 1892 şi a fost interesant în special de istoria Bucureştiului, a lăsat scris că boierii obişnuiau să-şi petreacă timpul cu cei asemenea lor, nu se amestecau cu prostimea şi mergeau în vacanţă pe propriile moşii sau pe cele ale prietenilor. Cei care alegeau să rămână totuşi în oraş, din raţiuni numai de ei ştiute, se delectau cu artă. Una... mai puţin elevată. “În centralul teatrului (din Bucureşti - n.r.) se repezintă orice trupe teatreale vin în Capitală, concertişti, muzicanţi; cum şi escamatori - pe vremea de vară”, a scris Papazoglu. Săracii făceau baie în Dâmboviţa Apa era refugiul tuturor din faţa caniculei, însă în vreme ce privilegiaţii sorţii se scăldau în lacurile şi izvoarele termale din staţiunile de lux, săracii se mulţumeau cu variante mai puţin... sau deloc igienice. Există o pictură păstrată într-un lăcaş de cult de pe cheiul Dâmboviţei - Biserica Bucur din Capitală -, în care se arată ce făceau bucureştenii secolului al XVIII-lea vara, pentru a se răcori. Se vede bine că bărbaţii care se scăldau în Dâmboviţa nu-şi ascundeau nuditatea faţă de femeile care spălau rufe puţin mai sus, cam pe unde se află Biblioteca Naţională astăzi. De unde ar rezulta că nudismul nu a fost niciodată vreo mare şmecherie la nivel autohton, în Muntenia cel puţin… Apa nu era la discreţie, se cumpăra în stradă Apa curentă, lucru fără de care noi nu ne putem imagina azi viaţa, era în urmă cu 200 de ani doar un vis frumos. Pe atunci, se cumpăra din stradă sau pe abonament. Despre începutul de secol XIX, jurnalistul Constantin Bacalbaşa scria în “Bucureştii de altădată” (operă în 4 volume, scrise între 1927 şi 1932 - n.r.): “Apa, nefiind introdusă la domiciliu, era vândută de sacagii, fie că o aduceau abonaţilor la preţul mediu de 50 de bani sacaua, fie că o vindeau pe străzi, strigându-şi marfa, la fel cu toţi ceilalţi vânzători ambulanţi. (…) Mai era obiceiul ca urmaşii unui mort să dea apă de pomană. Aceştia plăteau apa din saca şi îl obligau pe sacagiu să o împartă gratuit la lume. Şi atunci sacagiul pornea pe străzi strigând: - De pomană, apă! Apă! Aaapă!...”.