„Pentru fiecare tip de durere exista un anumit tratament”, spune presedintele Asociatiei pentru Studiul Durerii. Durerile de cap, musculare sau cele de dinti sunt cele mai frecvente suferinte cu care se confrunta oricare dintre noi. Cercetarile medicale au stabilit ca multe tulburari grave, ca cele de somn si cele de afectivitate, sunt efecte ale durerilor provocate de diferite afectiuni, boli infectioase sau neinfectioase.
Profesor doctor Ostin C. Mungiu, presedintele Asociatiei Romane pentru Studiul Durerii si directorul Centrului de Studiu si Terapia Durerii de la Iasi, face cateva recomandari celor care se confrunta cu sacaitoarele efecte ale bolii.
„Pentru fiecare tip de durere exista un anumit tratament. Exista mijloace de fizioterapie care se practica cand e vorba de dureri mai mari. Sunt, de asemenea, situatii cand durerea se rezolva prin masaj (in cazul durerilor de gat, de spate), prin kinetoterapie, cand se detonifica muschii tensionati, sau prin acupunctura. Sunt insa situatii cand, chiar daca calmantele amelioreaza durerea, numai chirurgia o poate indeparta”, subliniaza profesorul Mungiu.
„De obicei, omul suferind prefera sa inghita pastile cu efect imediat: Antinevralgic, Aspirina, Nurofen sau, mai nou, Neurontin, un medicament de ultima generatie, extrem de eficient in durerile in care sunt afectati nervii, in cazul durerilor asociate diabetului, dupa Zona Zoster sau in cazul cancerelor, dar si in cazul durerilor aparute ca urmare a accidentelor sau traumatismelor, extractiilor dentare. Recomand cititorilor ziarului Libertatea ca in fiecare tip de durere sa aleaga metoda cea mai adecvata, insa numai dupa consultarea medicului”, spune prof. dr. Mungiu.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News