Ce faci cu ouăle rămase de la Paște – rețete gustoase
Ruladă cu tocătură/VIDEO
Ingrediente: 1 kg carne de porc tocată, o cană de pesmet, un ou crud, 3 ouă fierte, 4 linguri de cașcaval ras, o legătură de pătrunjel, o ceapă, sare, piper, un prapor de porc.
Preparare: se amestecă bine carnea tocată cu pesmetul, oul crud, ceapa dată pe răzătoarea mică, cașcavalul și pătrunjelul tocat și se potrivește de sare și piper. Se întinde pe o folie alimentară, se așază pe mijloc, pe lung, cele 3 ouă, apoi se rulează carnea în jurul lor cu ajutorul foliei. Praporul se înfășoară apoi în jurul ruladei. Se stropește cu ulei de măsline o tavă și se așază rulada. Se dă la cuptor, la 190 de grade, o oră sau până se rumenește.
Salata Nicoise
Ingrediente: 4-5 cartofi noi medii, 125 g ardei gras tăiat fâșii, 40 g măsline negre, 150 g ton bucăți, 3-4 roșii medii, 3 ouă fierte, o ceapă roșie, 6 linguri de ulei de măsline, două linguri de oțet, sare, piper, salată verde.
Preparare: se fierb cartofii în apă cu sare, apoi se lasă la răcit. Ouăle se curăță și se taie în sferturi. Se amestecă uleiul de masline cu oțetul, pentru sosul vinaigrette. Se pun într-un bol încăpător cartofii reci, curățați și tăiați felii subțiri, măslinele, tonul scurs de ulei și sfărâmat cu o furculiță, ceapa roșie curățată și tăiată julien, roșiile tăiate, ardeiul gras și frunzele de salată spălate, uscate și rupte. Se condimentează cu sare, piper și 3/4 din sosul vinaigrette. Se amestecă bine, dar cu grijă, să nu se sfărâme ingredientele. Se adaugă ouăle, iar deasupra se toarnă restul de sos.
Umplute cu maioneză
Ingrediente: 5 ouă fierte, un gălbenuș crud, două lingurițe de muștar, 150 ml ulei, zeamă de lămâie, câteva fire de pătrunjel, puțină boia de ardei, sare, piper.
Preparare:, se amestecă într-un bol gălbenușul crud cu puțină sare și zeamă de lămâie. Se toarnă încet ulei, amestecând continuu, până se obține o maioneză cremoasă. Ouăle fierte se taie în jumătăți. Li se scoate gălbenușul și se freacă bine cu sare, piper, muștar și maioneză. Cu aceasta compoziție se umplu jumătățile de albuș, apoi se presară pe ele boia și se decorează cu frunzulițe de pătrunjel.
Ciorbă de porc
Ingrediente: 500 g carne de porc, 2 cartofi, 2 morcovi, o ţelină, un pastârnac, o ceapă, o cutie de roșii bucăți în bulion (400 ml), 4 ouă fierte tari, 500 ml borș, o legătură de pătrunjel și una de mărar, 3 linguri de ulei, sare.
Preparare: se spală carnea de porc, se taie bucăți și se pune la fiert în 3 litri de apă cu sare. Se ia spuma, iar când carnea e fiartă pe jumătate se adaugă rădăcinoasele și ceapa tăiate mărunt. După 10 minute se pun cartofii curățați și tăiați și uleiul. După alte 20 de minute se adaugă roșiile cu tot cu sos. Iar după alte 5 minute se toarnă borșul și se dă într-un clocot. Se drege de sare, se ia de pe foc și se adaugă ouăle tăiate, apoi pătrunjelul și mărarul tocate.
Umplute cu ciuperci
Ingrediente: 10 ouă fierte, 400 g ciuperci proaspete, 2-3 căței de usturoi, ulei de măsline, sare, piper
Preparare: Ouăle se curăță, se taie pe jumătate și li se scoate gălbenușul. Într-o tigaie se călesc în ulei ciupercile tăiate feliuțe, amestecând continuu, ca să nu se lipească. Pentru a ieși toată apa din ciuperci se țin pe foc aproximativ 20 de minute. După ce s-au călit, se pasează și se condimentează după gust cu sare, piper și usturoi, apoi se umplu ouăle cu acest amestec.
Supă cremă de spanac
Ingrediente: 1 kg spanac, 3 căţei de usturoi, 2 dovlecei, o legătură de ceapă verde, 2 ouă fierte, sare, piper, ulei, smântână.
Preparare: se alege spanacul, se spală în mai multe ape, apoi se opăreşte. Dovlecerii se curăţă şi se pun la fiert în apă cu sare. După ce au fiert, se scot din apă, se scurg şi se pasează cu spanacul fiert. Piureul se lungește apoi cu zeama în care au fiert dovleceii, până se ajunge la consistența unei supe. Ceapa se căleşte în ulei până devine sticloasă şi se pune în supa cremă. Se mai lasă să dea în câteva clocote, se potrivește de sare și piper, iar la sfârşit se adaugă usturoiul pisat. Se servește cu felii de ou fiert şi un strop de smântână.
Citește și: Ouă umplute – 11 rețete de ouă umplute