Casa regală britanică a anunţat că prinţul William şi soţia sa, ducesa Catherine de Cambridge, vor avea un copil.
Acesta este al doilea copil al cuplului, după prinţul George, care s-a născut pe 22 iulie 2013.
Cei trei formează o familie fericită şi foarte frumoasă împreună. Prinţul William şi consoarta sa, seducătoarea Kate Middleton, au apărut în numeroase ipostaze alături de băieţelul lor, care este drăgălaş şi frumos ca un prinţ din poveşti.
Fiecare apariţie publică a celor trei i-a cucerit pe britanici şi nu numai. Prinţul William şi ducesa Catherine sunt părinţi exemplari, comportându-se fără reproş cu băieţelul lor.
De altfel, la două luni după venirea pe lume a micuţului george, prinţul William şi ducesa Catherine au participat împreună la o gală caritabilă. La acea vreme, prinţul William a ţinut să explice celor prezenţi:
„Acesta este primul nostru eveniment la care ne prezentăm fără el, aşa că vă rugăm să ne scuzaţi dacă ne vedeţi că ne verificăm tot timpul, puţin nervoşi, telefoanele mobile, pentru a vedea dacă totul este în ordine acasă”.
Foarte mândru de moştenitorul său, prinţul William a comentat, la un moment dat, despre simpaticul George: „Are o voce foarte puternică, comparabilă cu răgetul unui leu”.
Pentru creşterea lui george, cuplul a angajat o bonă spaniolă, cu 20 de ani de experienţă în domeniu.
Fiul prinţului William şi al ducesei Catherine de Cambridge, este al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii.
FOTO: HEPTA
 
 
 VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

 
 

Urmărește-ne pe Google News