Primarul Cristian Popescu-Piedone a dorit să continue tradiţia iniţiată în iarna anului 2008, pentru ca cetăţenii sectorului să simtă cât mai repede, „la ei acasă”, magia Sărbătorilor care bat la uşă.
Astfel, marile artere de circulaţie, precum bulevardele Dimitrie Cantemir, Tineretului, Constantin Brâncoveanu, Ion Iriceanu, Emil Racoviţă, Alexandru Obregia, Calea Văcăreşti, şos. Olteniţei, şos. Giurgiului, intersecţiile Big Berceni şi Niţu Vasile au fost decorate cu crenguţe – medalion, fulgi de zăpadă, ramuri şi steluţe viu colorate.
În sectorul 4 s-au aprins Luminile de Sărbători pentru al patrulea an consecutiv
Şi Parcul Lumea Copiilor a îmbrăcat hainele de Sărbătoare şi, împodobit cu perdele luminoase, ghirlande şi figurine îi aşteaptă pe locuitorii sectorului 4, şi nu numai, să se bucure de un minunat peisaj de sărbătoare.
„Am recondiţionat toate instalaţiile achiziţionate în anii precedenţi de Primăria Sectorului 4, reuşind astfel să facem economii însemnate la bugetul local. Ar fi fost o risipă dacă le dădeam uitării prin magazii, aşa că le-am reparat şi le-am reutilizat. Acestea vor lumina sectorul 4 pe toată perioada Sărbătorilor de Iarnă, cetăţenii bucurându-se de feeria luminii pe care o crează ornamentele montate”, a declarat Cristian Popescu-Piedone, primarul sectorului 4.
Foto: Gabriel Pătruţ