Ucraineanul Mihajo Poliakov, voluntar la o organizație de caritate, a decis să încerce pachetul MRE rusesc. „Chiar înainte de a deschide pachetele individuale, simțeam un miros distinct”, a povestit ucraineanul, pe pagina sa de Twitter.

Mai întâi a încercat carnea de vită cu fasole și cu legume. Nu doar că termenul minim de valabilitate al alimentelor expirase în urmă cu câteva luni, după deschiderea ambalajului „mirosul care vine din interior este insuportabil. E ca și cum ceva dinăuntrul conservei a murit de o sută de ori”.

A trecut la „al doilea fel”, carne de vită cu orez: „Are gust de morman de murdărie . Cred că în interior sunt niște șobolani pe care i-au găsit în fabrică”.

Ultima mâncare pe care a gustat-o ​​au fost chiftele: „De ce miros și au gust de pește?”.

Pachetele MRE conțin și pateuri, mici gustări, deserturi și concentrare de băuturi.

„Pateul are un gust puțin ciudat, dar, cu siguranță, este mult mai bun decât celelalte chestii din meniu. Brânza procesată arată ca plasticul și este complet lipsită de gust”, a mai spus Mihailo.

El a mai adăugat că prăjiturile ambalate erau mucegăite. „Sosul de mere avea cel mai bine gust”, a fost ironic voluntarul.

La începutul invaziei Ucrainei, canalul belarus Nexta a prezentat rații alimentare ale unor soldați ruși cu data de expirare depășită de acum șapte ani.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News