Contrele din ce în ce mai dese cu preşedintele PDL, Vasile Blaga par a indica faptul că Elena Udrea vrea să plece din PDL. Şi nu singură. Se pare că sunt mai mulţi parlamentari PDL gata să o urmeze pe Udrea şi să formeze o nouă formaţiune politică.
Planul fostului ministru este ca împreună cu cei care sunt dezamăgiţi de conducerea PDL să facă opoziţie reală guvernării USL însă din partea unui nou partid. Tocmai de aceea, Elena Udrea şi-a convocat astăzi colegii parlamentari de Neamţ la o întâlnire la grupul PDL unde va fi abordat tocmai acest subiect.
Discuţiile au loc în contextul în care şi Fundaţia Mişcarea Populară a apropiaţilor preşedintelui Băsescu îşi plănuieşte transformarea în partid.
Potrivit unor surse parlamentare, citate de Realitatea anunţul va fi făcut pe data de 25 mai.
Deputatul PDL Elena Udrea declara, vineri, că democrat-liberalii încearcă să facă opoziţie, însă aceasta „nu este prea vizibilă”, ea apreciind că partidul are nevoie de o strategie de comunicare mai bună.
„Colegii mei şi cu toţii încercăm să facem opoziţie, însă, din păcate, nu este prea vizibilă opoziţia pe care PDL o face. Văd că sunt colegi foarte determinaţi să se poziţioneze critic la adresa USL, se străduiesc, avem moţiunile simple, o încercare de moţiune de cenzură, apariţii la televizor, dar, din păcate, nu este suficient de mult probabil pentru presă, pentru că nu prea suntem preluaţi. O acţiune cum a fost cea de miercuri, prezentarea Cărţii Negre a Guvernării USL din păcate a beneficiat de atenţie mediatică zero şi s-a ratat un bun moment de a critica guvernarea USL”, a susţinut Udrea, la RFI.
Replica lui Vasile Blaga nu s-a lăsat aşteptată şi i-a transmis colegei sale de partid să facă opoziţie la USL şi nu la propriul partid pentru că astfel la contribui vizibilitatea opoziţiei.
„Îşi poate aduce o contribuţie serioasă la vizibilitatea opoziţiei făcute de către PDL. Deci, nu opoziţie la opoziţie, opoziţie la USL!”, i-a răspuns Blaga.
 

Urmărește-ne pe Google News