RĂSPUNS: Potrivit legii, nu se datorează niciun impozit pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia, cu titlul de moștenire, dacă succesiunea este dezbatută și finalizată în termen de doi ani de la data decesului autorului succesiunii. În caz contrar, moștenitorii datorează un impozit de 1% din valoarea masei succesorale. Nu se datorează impozit nici la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor de orice fel, prin restituirea în temeiul legilor speciale și nici la dobândirea imobilului cu titlul de donație, între rude și afini, până la gradul al III-lea inclusiv, precum și între soți. Dacă transferul se realizează prin hotărâre judecătorească sau prin altă procedură, impozitul se încasează de către organul fiscal competent. Pentru alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească, contribuabilul are obligaţia de a declara venitul obţinut în maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului.

Citește și: Succesiunea după fratele din străinătate, fără copii

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News