Dezvoltarea personală e un concept modern care se referă la tendința de a afla în permanență informații despre lume și a dobândi noi aptitudini și priceperi. Această nevoie de a evolua continuu, de a experimenta trăiri, de a-ți înfrunta angoasele sau temerile este în parte determinată genetic (transmisă ereditar), în parte, un comportament învățat și dobândit pe parcursul vieții.
Pentru oamenii predispuși la dezvoltare personală simpla existență nu este suficientă. Ei vor să știe și să poată astăzi mai mult decât au făcut-o ieri. E un proces continuu, conștient și intenționat de șlefuire personală ca ființă spirituală, socială și psihologică. Este ceea ce Leonardo Da Vinci numea “La Curiosita”, o curiozitate autentică referitoare la tot ceea ce se află în jur.
Persoanele care-și ghidează viața după acest principiu, al unei evoluții continue, sunt mereu în căutarea unui țel sau sunt pe cale să atingă un obiectiv. Ei vor să lase ceva în urmă și să își pună amprenta pe lumea din jurul lor. Din acest motiv, își iau ca reper oameni care au avut un cuvânt important de spus în istorie, care au creat ceva, au avut un vis și l-au urmat, s-au împins singuri pe ei înșiși înainte. Altfel spus, oamenii cu tendințe de dezvoltare personală refuză să se reducă pe ei înșiși la plăceri organice și nevoi fiziologice.
Ce înseamnă dezvoltare personală: “Depășirea propriilor limite nu te face mai fericit”
Din punct de vedere psihologic, dezvoltarea personală și depășirea propriilor limite nu te fac mai fericit și nici nu îți oferă o viață confortabilă. Statistic vorbind, cei mai deștepți oameni din lume au fost și cei mai nefericiți. Cu cât știi mai multe, cu atât alegerile făcute de tine devin mai dificile și necesită capacități de prioritizare, ierarhizare, clasificare, iar acestea presupun efort cognitiv și disconfort psihologic.
Acestea sunt argumentele care determină o altă categorie de oameni să afirme că dezvoltarea personală este o sursă de permanentă de insatisfacție, nefericire și uzură psihologică inutilă. Sunt oamenii care nu caută să obțină, să afle sau să poata mai mult, ci sunt împăcați și mulțumiți cu ceea ce au. Autodepășirea, evoluția reprezintă pentru ei piedici în calea confortului personal.
Așa a apărut în literatura motivațională termenul de zonă de confort. Acest confort provine din însuși faptul că restricționările puse în calea diversificării cunoașterii oferă sentimentul că ai de gestionat o cantitate mică de informații, nu una mare. E ca la circ, când e mult mai simplu și mai comod să faci jonglerii cu două mingi decât cu zece. De aici vine și expresia biblică “Fericiți cei săraci cu duhul”, tocmai pentru că oamenii în cauză, “cei săraci cu duhul”, nu au o cantitate mare de informații care trebuie procesată de creier – de aici, senzația de fericire, confort și de liniște.
În vremurile noastre, acești oameni au un serviciu “călduț”, sunt mulțumiți de trecerea liniară a timpului, îi auzi frecvent spunând “Nu mă interesează”, se detașează de tot ce este nou, nu au aspirații mari și nici nu simt nevoia să evolueze.
Pe care din cele două drumuri alegi să mergi?
Dacă alegi drumul confortului n și eviți dezvoltarea personală, vei avea o viață comodă, liniștită, relaxată, lipsită de frământări existențiale sau de dileme psihologice. Vei lua lumea exact așa cum este, fără să te întrebi care sunt cauzele din spatele efectelor. Vei fi sigur că nu există alte explicații decât cele pe care le deții tu și nu vei simți nevoia să citești literatură sofisticată.
Cei mai mulți oameni aleg calea dezvoltării personale după evenimentele cu mare încărcătură emoțională prin care trec – divorțuri, pierderea unoar oameni apropiați și dragi, accidente sau depresii adânci. Se apucă de citit literatură de dezvoltare personală sau psihologică, își depășesc temerile, fobiile, privesc viața din unghiuri pe care nu le credeau posibile în trecut. Este ceea ce psihologii numesc restructurare cognitivă, adică o schimbare majoră de mentalitate și de viziune asupra realității.
Informația încă este aproape gratuită în România, iar oamenii care aleg calea dezvoltării personale și a explorării sinelui pot învăța multe de pe internet, pot citi cărți motivaționale sau pot participa la cursuri de dezvoltare personală.
Un alt mod de dezvoltare personală este acela de a participa activ la evenimente din care ai de învățat noi deprinderi. Unii oameni își fac un obiectiv din a învăța să înoate, să schieze, să patineze, să mergă pe role ori pe bicicletă, din a practica un sport de întreținere cu regularitate sau din a adopta o dietă care să le rtedea silueta și, prin urmare, încrederea în sine. Ei adoptă o atitudine activă orientată către investiția în propria persoană.
Una dintre cele mai moderne metode de dezvoltare personală este reprezentată de cărțile cu specific motivațional sau psihologic în format audio Mp3, pe care oamenii le pot asculta în mașină în loc de radio sau la căști, când au timp liber. Astfel se înlocuiește ascultarea muzicii cu ascultarea unor informații mult mai utile și mai valoroase. Este o metodă foarte bună de autoeducare și de eficientizare a timpului.
Senzația oamenilor care trec prin mai multe etape de dezvoltare personală este aceea că li s-a luat un văl de pe ochi și percep existența altfel decât până atunci. Este drumul către ceea ce în psihologie se numește restructurare de personalitate. Aceasta este un efect al restructurării cognitive și se referă la modificări durabile și stabile aduse esenței personalității, în urma dobândirii de noi modalități de a percepe realitatea, noi informații ori deprinderi.