Stoica a explicat că autoritățile au stabilit trei obiective prin starea de alertă sanitară care va fi instituită timp de 30 de zile începând cu miezul nopții:

  • creșterea capacității de răspuns pentru îndepărtatea riscului care există acum prin acumularea de deșeuri necontrolate
  • crearea unei strategii pe termen scurt pentru a preveni apariția din nou a unor astfel de probleme
  • schimbarea mentalității cetățenilor și societăților pentru a nu mai abandona gunoaie

„Se vor aduce capacități suplimentare pentru a rezolva rapid acumularea de gunoaie. Sectorul 1 este obligat să transmită către prefectură cantitatea de gunoi ridicată de fiecare operator”, a subliniat Alin Stoica.

Prefectul a dat asigurări că starea de alertă sanitară nu va fi folosită de către Primăria Sectorului 1 pentru a rezilia contractul cu operatorul de salubritate Romprest cu care se află în conflict privind contractul de ridicare a deșeurilor.

„În niciun caz nu va fi reziliat contractul cu Romprest, din contră, eu cred că Romprest este parte din soluție deoarece trebuie să continue să presteze serviciile care sunt plătite – de exemplu, ridicarea gunoaielor din gospodării”, a declarat Alin Stoica.

El a subliniat că, concret, Primăria Sectorului 1 trebuie să identifice acum „capacități suplimentare, fie proprii, fie o altă firmă care să rezolve situația alături de Romprest”.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Primăria Sectorului 1 a mai cerut și la începutul lunii iunie declararea stării de alertă pe teritoriul sectorului, însă Prefectura Capitalei a respins atunci solicitarea.

„În momentul respectiv erau deșeurile menajere produse în gospodării, atunci era un blocaj la sortatori care a fost remediat. Am găsit atunci o soluție care nu presupunea declararea stării de alertă. Această soluție funcționează în continuare. Acum blocajul este generat de faptul că există numeroase deșeuri pe străzi, iar prestatorul nu poate face față acestui val de deșeuri”, a precizat prefectul.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a aprobat vineri solicitarea primarului sectorului 1, Clotilde Armand, și a declanșat stare de alertă sanitară în sectorul 1 pentru 30 de zile din cauza deșeurilor neridicate.

Potrivit documentului transmis de Comitetul local pentru situații de urgență, în sectorul 1 ar fi 2.700 de tone de gunoi neridicat.

Documentul arată că este vorba despre ceea ce se numește gunoi stradal. Mai exact, pe străzi se află mai multe tipuri de deșeuri, de la resturi de mâncare la moloz, cauciucuri uzate și crengi de copaci. Oamenii le aruncă la colțurile străzilor, iar firma de salubritate, aflată în conflict cu primăria, nu le mai ridică de la începutul lunii iunie.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO



   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI