În urmă cu două zile s-a împlinit un an de la accidentul aviatic de pe Aerodromul Clinceni, când Mihai Dobre Țone, 23 de ani, şi-a pierdut viaţa. Cătălin Prunariu, fostul instructor al lui Mişu şi cel care trebuia să-i fie naş de cununie, rememorează: “Am fost ultima persoană care a vorbit cu el. Suspecta o defecţiune la una din comenzi (n.r. – palonier) şi am încercat să-l ghidez. Îndemânarea lui rămâne unică. Era născut pentru acrobaţie. La un an de la moartea lui, încă nu ştim ce a provocat accidentul”. Nimic mai adevărat.
Şeful Direcţiei Investigaţii Transport Aerian din Ministerul Transporturilor, Mircea Ciucă, ne asigură totuşi: “Ancheta e aproape de finalizare. Vă pot garanta că nu va mai dura încă un an, iar în acest moment nu sunt indicii care să incrimineze pilotul. Nu a fost o eroare umană”.
Mecanicii de la Clinceni, posibili vinovaţi?
Potrivit unor surse, se pare că accidentul ar fi fost cauzat de o greşeală a mecanicilor de la Aerodromul Clinceni, din cadrul Aeroclubului României. Unul dintre aceştia ar fi lovit o piesă din duraluminiu (metal sensibil la impactul cu un corp dur) cu ciocanul, pentru a o fixa mai bine, când era montat un cablu pentru una dintre comenzile avionului. Multe persoane ne-au confirmat că piesa în cauză era ruptă, iar comanda care ar fi putut fi afectată e chiar cea pe care Mişu a anunţat-o prin staţie.
Aeroclubul vrea să îi dedice un aparat nou
Aparatul pilotat de Mihai era un Extra 300L. Cu banii obţinuţi din asigurare, Aeroclubul României a cumpărat un avion mai puternic, Extra 300SC. Deşi au spus că îi este dedicat lui Mişu, pe aparat e scris doar numele “George Rotaru”, adică directorul instituţiei.
“Pe coada avionului va exista o imagine a colegului nostru. Vom prezenta aparatul într- un miting pe 17 iulie”, ne-a explicat Rotaru, despre care gurile rele spun că pilotează cel mai des noul avion, lucru însă negat de acesta.
Un avion identic s-a dezintegrat în zbor
La nici trei luni de la moartea lui Mişu, pe 19 septembrie 2009, în cadrul unui miting la Satu-Mare, un avion Extra 300L identic cu cel căzut la Clinceni s-a dezintegrat în aer. O capotă din zona motorului s-a desprins în timpul unei manevre acrobatice, fapt ce a dus, din cauza schimbului brusc de presiune, la explozia cupolei. Pilotul, Laszlo Ferencz a reuşit să redreseze şi să aterizeze în siguranţă aparatul avariat.
Din nou, imaginea Aeroclubului României a avut de suferit, întrucât, din nou, zvonurile spuneau că mecanicii de la Clinceni realizaseră o serie de reparaţii incorect. O anchetă a fost deschisă la vremea aceea, însă nici aceasta nu a fost finalizată. Momentan, avionul se află, pentru mai multe teste şi reparaţii în fabrica Extra, din Germania.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro