Veronica Bulf predă limba română de 22 de ani. Ea este profesor la Școala George Emil Palade din Buzău.
Înainte de începerea anului școlar, profesoara le-a scris pe Whatsapp părinților copiilor de la clasa la care este dirigintă și i-a rugat ca pe 9 septembrie să nu-i aducă flori, iar dacă vor să cumpere ceva să vină cu rechizite, pentru a fi donate copiilor care provin din familii nevoiașe.
”Nu mă încălzește cu nimic să umplu tomberonul cu flori moarte. Eu îi iubesc și pe copii și fără să-mi aducă flori. Pe mine mă încălzește să-i văd în clasă, învățând”, a spus profesoara din Buzău.
Cadrul didactic spune că aceeași cerință a avut-o și către alte două clase de elevi din a opta, astfel că, la finalul zilei de ieri, a reușit să adune o cantitate importantă de rechizite, care au fost donate unei asociații.