Monica Pop a declarat, la finalul discuției de la Guvern, la care au participat premierul Viorica Dăncilă, miniștrii Muncii și Sănătății, Lia Olguța Vasilescu și Sorina Pintea și consilierii Sevil Shhaideh și Darius Vâlcov, că, de la Mugur Ispărescu până în prezent, niciun premier nu i-a primit pe reprezentanții din Sănptate și nu s-a interesat de problemele din sistem.

”S-a discutat despre fiecare gen de spital, fiecare situație, spitalele mari, mici, finanțate sau al cărui coordonator de credite este Ministerul sau consiliul local. În cazul nostru, nu am ajuns la nicio concluzie. La noi nu sunt probleme, ne-am încadrat în sporul acela de 23%, global și am putut să le dăm oamenilor salariile așa cum trebuie. Doamna prim-ministru a propus, în mod corect, să se facă un grup de lucru, cu câțiva manageri, pentru că au fost multe persoane, aproape 1.000 de manageri, directori medicali la discuții. A întrebat despre fiecare și fiecare manager care a avut probleme”, a precizat managerul Spitalului de Oftalmologie.

Monica Pop a mai spus că, ei, personal, i se pare inadmisibil să existe sporuri egale la medicii din diferite spitale.

”Vă dau un exemplu, Spitalul de la Făurei, sau altele, unde un medic care face triaj, dar nu face intervenții chirurgicale, nu este normal să aibă același spor ca cel care face intervenții. Să fie clar, legea, în principiu, este foarte bună, au crescut salariile celor din spitale și sper din suflet ca lucrurile să se rezolve”, a spus ea.

Potrivit Monicpi Pop, s-a discutat și despre regulamentul de sporuri. ”Ceea ce pot să vă spun și ceea ce rețin este că doamna ministru Lia Vasilescu a spus că cifra nu se poate modifica dar noi am propus, că nu e normal să fie sporurile egale la medici, pentru că nu fac același lucru,. Ar trbui ca cei din spitalele care fac triaj să aibă maxim 10%, și ceilalți, care salvează vieți, să aibă mai mult”, a spus ea.

Despre amenințările privind declanșarea grevei generale în sănătate, Monica Pop a afirmat că ministrul Muncii le-a transmis un mesaj clar.

”Doamna Olguța Vasilescu a spus, dacă îmi aduc aminte, că nu îi impresionează nicio grevă, și că orice grevă va fi, asta este situația, pentru că a fost o majorare substanțială de salariazare, ceea ce este foarte adevărat, și niciodată nu va fi mulțumită toată lumea”, a afirmat Monica Pop.

Pop a mai spus că ar fi vrut ca în cadrul acelui procent minim, să îi lase pe manageri să împartă banii, dar nu se poate acest lucru.

”Au spus mulți și domnul Vâlcov a fost destul de enervat de situație. Discuția unor colegi manageri care au spus că nu este normal să aibă 30.000 de lei un medic de la un spital mic și mult mai puțin, unul de la Fundeni sau de la un spital mare. El a părut enervat de asta și a zis că de ce ne uităm în altă grădină. Păi vă spun, este normal să ne uităm în altă grădină, că nu fac același lucru”, a mai spus aceasta.

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu manageri de spitale, pentru a discuta despre salariile angajaților din Sănătate.

La începutul ședinței de guvern de săptămâna trecută, Viorica Dăncilă le-a cerut miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor Publicesă găsească soluţii la problemele din sănătate.

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au anunţat grevă generală în Sănătate, pe 11 mai. Astfel, joi, în 7 mai, va fi declanşată o grevă de avertisment, în 11 mai este programată o grevă generală, iar în 26 aprilie în Capitală va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi peste 10.000 de oameni, din cauza „haosului din sănătate”, unde unele venituri au scăzut cu până la 1.100 de lei în urma aplicării salarizării unitare.

Citește și: Cum se vor împărţi fondurile europene: UE ar vrea să ia din banii statelor din est pentru a-i da Greciei şi Spaniei

 
 

Urmărește-ne pe Google News