Chirurgul Octavian Diaconu, de la secţia Chirurgie generală a spitalului sucevean, are o vastă experienţă cu astfel de pacienţi, scrie Monitorul de Suceava. El spune că cele mai multe cazuri au fost de bărbaţi care la beţie şi-au introdus în anus tot felul de obiecte, pe care apoi nu le-au mai putut scoate.

„Din cauza dimensiunii obiectelor şi fenomenelor inflamatorii locale apare blocajul şi singura soluţie este să apeleze la medic. Am extras capete de păpuşă, tuburi de spray cu tot cu capac, pahare, sticle de suc… De la o doamnă am extras un vibrator, recent am mai avut o pacientă cu ruptură de vagin provocată de corp străin… Femeile ajung la noi cu manifestări de peritonită, de regulă fără corpul străin care a provocat ruptura”, a spus dr. Diaconu, pentru sursa citată.

În ceea ce priveşte corpurile străine înghiţite, pacienţii ajung la chirurgie doar în cazul în care obiectul înghiţit trece de esofag şi rămâne blocat în stomac. Din stomacul pacienţilor dr. Diaconu a extras ace, linguri, furculiţe, cuţite, bijuterii sau ghemuri de păr.

„Am avut un pacient care înghiţea păr. I-am extras din stomac un fitobezoar (n.r. un ghem de păr) de mărimea unei mingi de tenis. În general, pacienţii adulţi care înghit tot felul de obiecte au o afecţiune psihică”, a mai spus dr. Octavian Diaconu.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News