Ce mandat pot avea trupele europene din Ucraina: de monitorizare a încetării focului, de reasigurare sau pentru descurajare. Interviu cu Ionela Maria Ciolan, cercetătoare în securitatea UE

Scenarii privind atribuțiile trupelor europene

Mai exact, experții în securitate iau în calcul trei variante: modelul unor trupe europene de menținere a păcii care ar necesita un mandat al ONU și implicarea unor state noneuropene, considerate neutre, pentru a asigura imparțialitatea misiunii și capacitatea de a arbitra disputele. 

Un alt model este cel al unei forțe de reasigurare (tripwire), formată din aproximativ 30.000 – 40.000 de soldați staționați strategic de-a lungul graniței demilitarizate, în a doua linie, după trupele ucrainene, care ar rămâne în prima linie. 

Al treilea model este cel al unei forțe de descurajare de mari dimensiuni, capabilă, în teorie, să lupte în cazul în care Rusia ar invada din nou – probabil formată din 100.000-150.000 de soldați, așa cum a cerut președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. 

Cele trei modele sunt explicate, într-un interviu pentru Libertatea, de Ionela Maria Ciolan, cercetătoare în politica de securitate și apărare a UE la think tank-ul Wilfried Martens Centre for European Studies din Bruxelles. În viitorul apropiat pot apărea și alte formule pentru menținerea păcii.

Trimiterea trupelor în Ucraina a devenit un subiect de dezbatere publică în România după ce candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru alegerile prezidențiale Crin Antonescu a declarat că el, dacă ar ajunge președinte, nu va trimite trupe în Ucraina. Pentru a înțelege ce rol ar putea avea aceste trupe și care ar fi interesele de securitate ale României în contextul negocierilor de pace, Libertatea a realizat un interviu cu Ionela Maria Ciolan. 

Recomandări

Tamila Andreea Cristescu, fiica lui Radu Cristescu de la PSD, rechemată de Oana Țoiu de la Consulatul din New York și dată afară din MAE. Ce salariu avea

Întrebări legate de rolul, mandatul și capabilitățile unor astfel de trupe

Libertatea: În această perioadă, liderii europeni și americani negociază, în eventualitatea încetării focului în Ucraina, posibilitatea unor trupe europene de menținere a păcii pe teritoriul Ucrainei. Sub ce formulă ar trebui create aceste trupe astfel încât ele să servească interesele de securitate ale UE? 

Ionela Maria Ciolan: Ideea desfășurării unor trupe europene în Ucraina nu este nouă. A fost propusă de președintele Macron încă de anul trecut și a generat dezbateri intense între experții în securitate și apărare din Europa. Există numeroase întrebări legate de rolul, mandatul și capabilitățile unor astfel de trupe.

În primul rând, se pune problema mandatului acestora: va fi un mandat ONU, UE, NATO sau al unei coaliții de state? Apoi, apare întrebarea privind funcția lor: vor acționa ca o forță de monitorizare a încetării focului (peacekeeping), ca o forță de reasigurare (tripwire) sau ca o forță de descurajare? Fiecare model în parte are vulnerabilitățile sale.

Recomandări

Epoca de aur a angajatorilor e pe sfârșite. Forța de muncă devine mai rară și mai greu de atras. Două strategii esențiale

Modelul unor trupe europene de menținere a păcii ar necesita un mandat al ONU și implicarea unor state noneuropene, considerate neutre, pentru a asigura imparțialitatea misiunii și capacitatea de a arbitra disputele. Totuși, această idee are vulnerabilități semnificative: statele europene au fost susținători vocali ai Ucrainei și nu ar fi considerate neutre, Rusia nu ar accepta (în acest moment) trupe de menținere a păcii pe partea sa de graniță demilitarizată și s-ar putea opune unei rezoluții ONU care să legitimeze o astfel de misiune, folosindu-și dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU. Aproape prin definiție, statele europene ar întâmpina dificultăți în a conduce o forță de menținere a păcii în Ucraina.

Un alt model este cel al unei forțe de reasigurare (tripwire), formată din aproximativ 30.000 – 40.000 de soldați staționați strategic de-a lungul graniței demilitarizate, în a doua linie, după trupele ucrainene care ar rămâne în prima linie. Rolul acestor trupe ar fi acela de a descuraja o potențială agresiune, demonstrând angajamentul statelor care le-au trimis. Un agresor ar fi obligat să se confrunte cu aceste trupe în cazul unui atac, declanșând astfel o reacție din partea țărilor de origine. Însă pentru ca acest format să fie viabil, liderii europeni trebuie mai întâi să decidă dacă sunt dispuși să intre în război cu Rusia în cazul unei noi invazii. Din informațiile publice actuale, o astfel de forță ar avea nevoie de susținere aeriană oferită de SUA pentru a fi considerată o postură de descurajare credibilă.

Recomandări

Cum au sabotat comuniștii elicopterul IAR 330, pe care-l voiau asamblat integral în România. Contract de 100 de milioane de dolari în Peru, pierdut pe recomandări de la partid

Al treilea model este cel al unei forțe de descurajare de mari dimensiuni, capabilă, în teorie, să lupte în cazul în care Rusia ar invada din nou – probabil formată din 100.000-150.000 de soldați, așa cum a cerut președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Și în acest scenariu, trupele europene ar avea nevoie de sprijinul militar al Statelor Unite, deoarece, în prezent, forțele europene sunt dependente de ajutorul american pentru sarcini esențiale, precum transportul aerian, logistica și culegerea de informații, pe care nu le pot îndeplini singure.

Până acum, știm că SUA, prin secretarul apărării Hegseth, au declarat că aceste trupe europene (și noneuropene) s-ar afla în afara garanțiilor de securitate oferite de articolul 5 al NATO, ceea ce ar reduce semnificativ credibilitatea lor ca forță de descurajare în fața Rusiei. De asemenea, știm că statele europene își doresc și negociază implicarea SUA în formatul acestor forțe, ca mecanism de protecție, prin oferirea sprijinului aerian și a unui angajament de intervenție în cazul unui atac. În plus, știm că China vede ideea unor trupe de menținere a păcii în Ucraina ca pe o oportunitate de a-și demonstra statutul de mare putere mondială benignă și ar susține ideea desfășurării unor trupe chineze și indiene sub mandat ONU. Nu este clar însă cât de acceptabilă ar fi această idee pentru Ucraina.

Astfel, discuțiile despre modelul, rolul și capabilitățile acestor forțe europene în Ucraina rămân un subiect sensibil din punct de vedere politic și necesită negocieri suplimentare pentru a ajunge la un format viabil. Totuși, este important că acest proces a început și că au loc discuții mai substanțiale despre mandatul și structura acestor trupe, precum și despre modul în care Europa s-ar putea implica în asigurarea securității Ucrainei într-un context post-conflict, după negocierea unui posibil armistițiu de pace. 

Nu este exclus ca alte formate să apară în urma intensificării negocierilor dintre europeni și americani. 

Care ar putea fi rolul României în acest moment al războiului

– Cum ar trebui să se poziționeze România în această perioadă de negocieri?

– România ar trebui să se implice în aceste consultări și negocieri, aducându-și vocea și perspectiva asupra acestor formate. Ca țară vecină Ucrainei, România ar trebui să susțină ca aceste trupe să fie asistate de o prezență navală care să asigure securitatea maritimă și libertatea de navigație în Marea Neagră. Să nu uităm că Marea Neagră este, în acest moment, un teatru de război, cu numeroase repercusiuni indirecte asupra securității țării noastre.

– Ne aflăm în scenariul în care România ar trebui să își schimbe direcția de politică externă și să meargă mai mult pe cartea europeană în defavoarea intereselor Statelor Unite? Cum ar trebui să gestioneze România parteneriatul strategic cu Statele Unite? 

– Traversăm o perioadă istorică ce va influența fundamental viitoarea arhitectură de securitate europeană. Nu putem vorbi despre alegeri binare, deoarece nu este cazul. Realitatea actuală și așteptările partenerilor americani indică faptul că europenii trebuie să își asume o responsabilitate mai mare pentru propria securitate.

Astfel, România ar trebui să se implice mai activ în procesele de dezvoltare a inițiativelor de apărare europeană care au loc la nivelul Uniunii Europene și să depășească logica potrivit căreia „securitatea României este garantată de NATO și de parteneriatul strategic cu Statele Unite”, iar UE are un rol strict economic.

Prin urmare, strategia de securitate a României ar trebui să se bazeze simultan pe garanțiile de securitate oferite de NATO și UE, completate de parteneriatul strategic cu SUA și de alte parteneriate strategice cu state europene precum Marea Britanie, Franța, Germania și Polonia. De ce este importantă implicarea Uniunii Europene în acest domeniu? Pentru că securitatea continentului este amenințată din multiple direcții. Pe lângă riscul unui conflict convențional cu Rusia în Europa, ne confruntăm și cu amenințări hibride, atacuri cibernetice, atacuri asupra infrastructurii critice și ingerințe străine în procesele electorale și democratice ale statelor membre.

Prin urmare, este esențială o strategie de securitate cuprinzătoare („whole of society”), care să abordeze aceste provocări în mod eficient. Pentru a asigura o protecție completă, este nevoie atât de NATO, cât și de Uniunea Europeană, fiecare având un rol complementar în consolidarea securității și apărării noastre.

– Care sunt interesele de securitate ale României în raport cu amenințarea rusească în această perioadă de criză globală? 

– Este în interesul României ca negocierile de pace pentru Ucraina să se încheie cu un acord care să garanteze suveranitatea teritorială și independența Ucrainei. Aceste negocieri trebuie să conducă la o „pace prin forță, nu pace prin capitulare” (a Ucrainei). Un stat ucrainean puternic, sigur și independent va însemna mai multă stabilitate și siguranță și pentru România. 

În plus, partenerii americani trebuie să înțeleagă că o abordare prea conciliantă față de Rusia va fi percepută de Kremlin ca o victorie, ceea ce ar putea încuraja noi atacuri militare ale Rusiei asupra Ucrainei sau chiar asupra teritoriului Flancului Estic.

Este important de subliniat că Rusia are o strategie maximalistă, vizând blocarea procesului de integrare euroatlantică a Ucrainei, schimbarea regimului de la Kiev cu unul favorabil Moscovei, menținerea Ucrainei sub influența sa și reducerea capabilităților forțelor armate ucrainene pentru a preveni orice rezistență viitoare. În plus, președintele Putin urmărește restabilirea sferei de influență rusești asupra fostului spațiu sovietic și comunist, inclusiv Europa Centrală și de Est, precum și o revenire la granițele NATO din 1997, când regiunea noastră nu beneficia de protecția umbrelei de securitate a NATO și nu era integrată în Uniunea Europeană.

Evident, aceste ambiții revizioniste ale Rusiei nu reflectă realitatea geopolitică a anului 2025. Astfel, este esențial ca administrația Trump să conștientizeze această perspectivă maximalistă a Rusiei, care ar putea avea consecințe negative asupra poziției americane în Europa și asupra intereselor de securitate ale SUA în regiune.

De asemenea, România trebuie să susțină cauza Republicii Moldova în cadrul discuțiilor privind pacea în Ucraina, deoarece rezultatul acestor negocieri va avea implicații semnificative asupra securității și stabilității Chișinăului, precum și asupra parcursului său european.

România s-a transformat din pol de stabilitate în regiune în pol de instabilitate

– Este vocea României prezentă la Bruxelles pentru a-și susține interesele de securitate în regiunea Mării Negre? Ce trebui să facă România ca să devină un actor relevant în UE, în materie de apărare europeană? 

– Evenimentele din ultimele luni au transformat România dintr-un pol de stabilitate în regiune într-un pol de instabilitate. Creșterea mișcărilor de extremă dreapta, faptul că peste 30% dintre parlamentari provin din partide radicale de dreapta, suveraniste și anti-UE, precum și concentrarea întregii energii a clasei politice exclusiv pe situația internă au slăbit capacitatea țării noastre de a vorbi cu o singură voce în forurile internaționale.

Vocea României este ascultată la Bruxelles, iar așteptările sunt ca țara noastră să contribuie activ cu idei la procesele, dezbaterile și inițiativele care apar în spațiul european. Totuși, pentru ca acest lucru să se întâmple, este esențial ca partidele proeuropene și democratice din România să ajungă la o poziție comună privind subiectele de pe agenda europeană și să le susțină în mod coerent pe plan internațional.

Foto: martenscentre.eu

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro