„În trenurile de metrou se va efectua un program suplimentar de dezinfecţie a barelor de susţinere şi a butoanelor de deschidere a uşilor din interiorul acestora cu produse autorizate de Ministerul Sănătăţii. Acest program este aplicat în cadrul tuturor tipurilor de salubrizare, precum şi după executarea reviziilor. Mai mult, pentru informarea corectă a publicului călător, Metrorex va expune atât în staţiile de metrou, cât şi în trenuri, afişe educative de prevenţie a infecţiei cu Coronavirus. Din aceste afişe aflăm cum ne putem proteja pe noi înşine, dar şi pe cei din jurul nostru de o eventuală îmbolnăvire”, informează Metrorex, citată de Agerpres.

Pentru a ne feri de infectarea cu noul coronavirus, este recomandat să ne spălăm mai des pe mâini, să evităm contactul cu oamenii care suferă de infecţii respiratorii acute, să curăţăm suprafeţele cu dezinfectanţi pe bază de clor sau alcool şi să folosim măşti de protecţie.

Urmărește-ne pe Google News