Nu a trecut mai mult de un minut din bucuria mea şi am ajuns la ghişeu. Am cerut un plic. Exista cândva un soi de vânzători care, atunci când le cereai ceva, se uitau pe tine şi, profund îngreţoşaţi, îţi răspundeau: “Mmmda?… N-aaavem!…” N-aveau plicuri! M-am uitat în jur, să văd dacă nu cumva am intrat în altă parte.
Gândurile îţi mai joacă feste, dar nu, eram la Oficiul Poştal 52… Speranţă: poate că femeia nu a auzit bine ce am cerut! Am repetat că vreau un plic şi atunci am scos-o din răbdări: “Dumneata nu înţelegi că n‑avem?!”, spune. “Dar suntem la Poştă…”, îi zic. “Şi ce dacă?!…”, răspunde. Am lăsat o pauză pentru a reaşeza armatele ostile: “Unde aş putea găsi un plic?”, Sec: “Nu ştiu!”. Ne pare rău că se privatizează Poşta Română, dar…

Urmărește-ne pe Google News