Potrivit Agerpres, Guvernul,condus de premierul Emil Boc, urmează să creeze o funcţie de ministru delegat pentru probleme de competitivitate, care să pună în aplicare hotărârile viitorului Consiliu Naţional de Competitivitate (CNC) ce se va constitui pe lângă Executiv, pentru coordonarea politicilor publice. “Minunea” e prinsă în Programul Naţional de Reformă 2011-2013, recent adoptat de Palatul Victoria. „Ministrul delegat trebuie să fie capabil să catalizeze eforturi politice pentru a se ajunge la o viziune comună de dezvoltare (nivel înalt de expertiză profesională în domeniul economic, carismă, recunoaştere internaţională)”, se menţionează în documentul amintit.