Reprezentanții DSP spun în orașul Deta au descoperit „absenteism la programare” și că din acest motiv managerul centrului a decis să nu irosească dozele de vaccin.

O altă neregulă care ar fi dus la probleme, notată de DSP, ar fi că, dintr-o eroare, centrului i-ar fi fost arondate trei fluxuri de vaccinare – nu unul, cum are în realitate -, iar asta ar fi dus la arondarea unui număr de persoane peste capacitate. O problemă menționată și de managerul spitalului, dr. Codruța Emilia Bungău.

Concluziile verificărilor coroborate cu nota de relație solicitată conducerii unității sanitare au relevat faptul că acestui centru i-au fost alocate, dintr-o eroare de programare 3 fluxuri vaccinale. În aceste condiții, programările efectuate pe platforma au fost arondate unui număr de persoane corespunzător celor 3 fluxuri.

Reprezentanții DSP Timiș:

”În fapt, la nivelul centrului de vaccinare Deta funcționează un singur flux, neexistând condiții și nici posibilitate de organizare suplimentară. Cu toate acestea, prin eforturile personalului medical, s-a efectuat vaccinarea la nivelul programărilor.

Având în vedere faptul că absenteismul de la programare este un factor de luat în considerare, la nivelului centrului Deta acesta se ridică la 10-15 persoane pe zi. Pe acest considerent, pentru a nu se pierde doze de vaccin, au fost întocmite liste de așteptare, vaccinându-se cu dozele ramase persoane care se încadrează în etapa a II a de vaccinare, având în vedere faptul că acest centru a optat și a primit aprobare pentru activitatea de vaccinare în etapa a II-a.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

În perioada 23-24 ianuarie, din informațiile pe care ni le-a furnizat spitalul, absenteismul a fost mult redus, luând în calcul situația anterioară, iar dozele de vaccin solicitate pentru acest interval au devenit insuficiente la un moment dat.

Pentru acest considerent, medicul coordonator al centrului de vaccinare a luat decizia de reprogramare în ziua imediat următoare, a unui număr de persoane, fără sa le fi fost adus vreun prejudiciu efectiv”, se arată în comunicatul DSP Timiș.

Duminică, când a fost contactat de Libertatea, directorul spitalului nu a menționat absenteismul ca motiv de vaccinare a persoanelor neprogramate, în schimb, a recunoscut că la nivelul centrului s-a decis imunizarea persoanelor vârstnice care au venit la spital fără programare.

„Au venit persoane de peste 65 de ani și chiar 80 de ani… când ne trezim cu ei în fața centrului ce putem să le spunem? Este vorba despre cei care s-au prezentat acum, avem lista de 120 de persoane, câte o zi avem două-trei doze în plus, s-au adunat câteva doze. Noi am spus să nu le aruncăm, cine se prezintă la sfârșitul programului primește doza. Atunci, normal că i-am vaccinat pe alții, vaccinul ăsta nu l-am înghițit”, a declarat dr. Al Helou W. Nidal, director medical la spitalul din Deta.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Managerul menționase problema cu fluxurile de vaccinare și deficitul de doze

”Știți problema, că numărul de vaccinuri livrate către România este mult mai mic decât cel contractat și, ca urmare, fiecare centru de vaccinare a primit mai puține doze decât era planificat inițial. Aici e mult mai gravă decât în alte județe”, a justificat managerul spitalului, dr. Codruța Emilia Bungău, situația creată, adăugând că, ”printr-o eroare a sistemului, ne-au fost direcționați pacienți pentru trei linii. Deci, problema este mult mai gravă decât pare la prima vedere. Este o dezordine totală în această campanie de vaccinare”.

Foto: Dumitru Angelescu

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI