De altfel, Ciucă era deja obișnuit cu candidatura unică, după ce și la Congresul din aprilie 2022 tot singur a fost, când a fost validat ca președinte al formațiunii.
PNL, un partid care mai ales prin componenta democrat-liberală excela în organizare, a ratat exact detaliul în care își pune speranța pentru a-l putea duce în turul al doilea pe Ciucă la prezidențiale.
Într-o sală mult prea mică, cu prea puține scaune, PNL i-a pus pe cei prezenți să improvizeze, ajungând să stea delegații pe covoarele și mochetele strânse sul de pe laturi, o bună parte din eveniment. Mai mult, pentru a evita aglomerația, unii delegați au preferat să iasă afară din sală și să meargă la zona de mâncare și băuturi.
Iar alegerea a fost în mare măsură bună, în condițiile în care un discurs care să anime sala a fost doar din partea lui Emil Boc. În rest, multă apatie. Din discuțiile reporterului Libertatea cu cei prezenți, starea de spirit în rândul aleșilor locali nu-l favorizează de loc pe generalul Ciucă. Un lider local explica pentru Libertatea că, din 35 de primari care ar fi trebuit să vină la eveniment, doar patru au vrut să se prezinte. În teritoriu încă sunt așteptați banii pentru comunități, singurul element care ar mai scoate din amorțire electoratul liberal.
De asemenea, dacă în comunitățile rurale Ciucă și Ciolacu sunt cei care sunt văzuți ca principalele opțiuni, în urban situația este dezastruoasă. În discuțiile informale, mai mulți lideri județeni au explicat faptul că Marcel Ciolacu, Elena Lasconi și Mircea Geoană s-au distanțat în preferința electoratului, iar până în prezent de la centru nu vin deloc soluții.
O altă dezamăgire este că pe scenă nu a fost văzută niciuna din figurile de marcă ale PPE. Erau așteptări pentru un sprijin direct, la fața locului, a lui Manfred Weber, șeful PPE, însă acesta a transmis doar un mesaj video.
Ciucă, urmașul lui Alexandru cel Mare și Napoleon
Nicolae Ciucă a ajuns la 12:10 la Congres, deși evenimentul începuse la 11:00, în condițiile care a venit direct din județul Galați. Ciucă, aproape pe model Zelenski, a venit îmbrăcat într-o geacă neagră, sport, pentru a arăta că a venit de pe teren. În schimb, toți ceilalți de pe podiumul liderilor erau îmbrăcați elegant. Ținuta l-a făcut pe Ciucă să asude, însă nu a renunțat în niciun moment la geaca sa sport.
Fără vreo priză la public, cu rare momente de aplauze, Ciucă a arătat că e la ani distanță de alți lideri ai formațiunii, fie că s-au numit ei Crin Antonescu, sau Ludovic Orban. În jumătatea de oră în care și-a expus ideile, Ciucă i-a putut ține pe liberalii prezenți cu greu concentrați, pe alocuri nemulțumiți, după ce programul inițial a fost prelungit cu peste o oră.
Fiecare dintre vorbitori l-a periat pe Nicolae Ciucă pe cât de bine a putut. Pentru noul șef al CJ Botoșani, Ciucă e președintele care are „ceva omenesc”, pentru Emil Boc „gardian al democrației”, iar Rareș Bogdan (prim-vicepreședinte) omul cu care „se simte în siguranță” dacă ajunge la Cotroceni.
Unul din discursurile total opuse cu situația de fapt a fost cel al lui Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca. Boc l-a prezentat pe Ciucă drept un reformator, susținător al reorganizării administrative, când prezidențiabilul PNL a subliniat în cartea sa că se opune unei reforme esențiale cum e cea a Constituției, dacă ajunge șef al statului. Inclusiv apărarea democrației, din postura de „gardian” (prin atribuțiile prezidențiale) e un argument șubred, în condițiile în care magistrații acuză în ultimul timp interferențe ale politicului, inclusiv dinspre instituții conduse de PNL-iști.
Boc l-a comparat pe Nicolae Ciucă cu Alexandru cel Mare (Macedon) și cu Napoleon Bonaparte, cerând armatei liberale să se mobilizeze pentru ca președintele formațiunii să ajungă la Palatul Cotroceni. Neinspirat, Boc a recitat și câteva versuri din Octavian Goga. Goga este printre politicienii controversați ai anilor 30, fiind șef al unui guvern de extremă dreapta care a rezistat mai puțin de două luni.
Spre deosebire de alte momente, Rareș Bogdan nu a mai reușit să facă atmosferă în sală, pe modelul „Florin Cîțu, președinte”, când vocea sa ridicată și jocul de mâini scosese publicul din amorțire. În schimb, Rareș Bogdan s-a remarcat printr-o glumă la adresa adversarilor. Prim-vicepreședintele PNL a promis că pe 8 decembrie, la miezul nopții, va trimite „o duzină de batiste” la PSD, ca să-și șteargă lacrimile social-democrații.
Nicușor Dan, pus să semneze lista de semnături pentru Ciucă
Invitatul special al Consiliului Național a fost Nicușor, primar general Capitalei. După ce Nicușor Dan a vorbit câteva minute despre liberalism și a cerut sprijin pentru Capitală, edilul a semnat pentru depunerea candidaturii de către Ciucă la prezidențiale. În urmă cu doar două zile, Nicușor Dan semnase și pentru Elena Lasconi, cu ocazia unui eveniment al USR București.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Trandafir • 16.09.2024, 10:06
Trio care a distrus Romania si a vandut-o strainilor _ Johanis, Ciolacul Ciuca.
nelu_ • 16.09.2024, 22:16
Ovidiuss • 16.09.2024, 09:12
PNL va lupta si va castiga!
Cum să câștige PNL,când de la începuturi au fost niște ASASINI ??? Ați uitat căci guvernul Brătianu a fost primul guvern CRIMINAL ???? AU TRAS CU TUNURILE ÎN ȚĂRANII NEÎNARMAȚI...SUNTEȚI NEBUNI??? UNDE VĂ ESTE SPIRITUL PENTRU EROI (DACĂ L-AȚI AVUT VREO DATĂ,NEMERNICILOR ) ???
Nexus • 16.09.2024, 08:01
PNL arata ca si conducatorul....fara caliate in exprimare, remorca la guvernarea PSD, fara viziune, far mesaj....Atata timp cat la conducere s au strecurat numai plagiatori si oameni fara valoare.....care isi vad propriile interese si atat......Klaus a plecat si a lasat partidul sub 15%....Despre Ciuca care nu face 10% nu este nimic de vorbit NU transmite NIMIC, nu inspira pe NIMENi , despre eroul din IRAK, scorpionul romanesc mai usor pianul pe scari, cei de la Recorder au spus foarte bine.A fost in irak a participat la patrule, la sigurarea flancurilor, a fost in contact cu inamicul, confruntari izolate si nu de foarte mare intensitate.La batalia principala din orasul Nassiria care a durat peste 12 ore NU a participat. Asta e adevarul confirmat de 2 generali italieni......Sa vedem alegerile cu generalul pensionar, sef la Senat, sef de partid daca depaseste 10%. Sa dai 2 milioane de euro pe o carte tiparita maxim in 10000 exemplare, din bani publici suntem de rasul -plansul....