Prințul Harry și soția lui, Meghan, nu vor mai avea voie să foloseasă titluri monarhice și nu vor mai primi fonduri din surse guvernamentale, a anunțat, sâmbătă seară, Palatul Buckingham.

Ducele și ducesa de Sussex au anunțat și că intenționează să returneze 2,4 milioane de lire sterline, bani publici primiți pentru renovarea Frogmore Cottage, reședința din Windsor, care va rămâne locuința lor oficială din Marea Britanie.

Mai mult, cuplul nu o va mai reprezenta formal pe regina Elisabeth a II-a începând cu primăvara acestui an.

Deciziile au fost luate după ce Harry și Meghan au anunțat recent că doresc să renunțe la statutul de membri seniori ai familiei regale a Marii Britanii.

Harry va continua să fie prinţ şi membru al familiei regale a Marii Britanii. Însă el nu va mai putea folosi titulatura de „Alteţa sa regală” pentru că nu mai este membru activ al familiei regale, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru ducesa Meghan de Sussex.

Jurnalistul ITV News Royal Chris Ship a clarificat ideea, respectiv, aceea că ducii de Sussex își păstrează titulatura de „Alteța sa regală”, dar nu vor mai putea să o folosească.

Și Prințesa Diana, mama lui Harry, a pierdut titlul regal

Se pare că cei doi vor fi cunoscuți ca Harry, duce de Sussex, și Meghan, ducesă de Sussex, titluri pe care le-au primit de la regina Elisabeth a II-a în ziua în care s-au căsătorit, în 2018.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Aceasta nu este pentru prima dată când un membru al familiei regale nu mai poate folosi titlul de „Alteța sa regală”.

Mama lui Harry, prințesa Diana de Wales, a pierdut titlul în 1996, după ce a divorțat de prințul moștenitor Charles.

Harry și Meghan pot avea ca nume de familie Sussex, în mod similar copiilor prințului William și ai ducesei Catherine de Cambridge. La școală, copiii se numesc George și Charlotte Cambridge.

Contul de pe platforma Instagram și noul site oficial ale lui Harry și Meghan poartă numele Sussex.

Iar, la începutul săptămâni trecute, cei doi au fost numiţi într-un comunicat oficiale ”familia Sussex”.

Însă, potrivit site-ului oficial al familiei regale, dacă vreodată un membru are nevoie de un nume de familie, acesta trebuie să fie Mountbatten-Windsor.

Numele vine de la cel de familie al prinţul consort Phillip (Mountbatten) şi de la cel luat de bunicul reginei Elizabeth a II-a, regele George al V-lea, după castelul Windsor, în 1917.

Ce variante de nume mai au la dispoziție

De altfel, Harry şi Meghan au adoptat numele de familie Mountbatten-Windsor pentru fiul lor, Archie, născut anul trecut. Pe certificatul micuţului, născut pe 6 mai 2019, figurează numele Archie Harrison Mountbatten-Windsor.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Totuşi, în timp ce se pregătea pentru cariera de militar, prinţul Harry a folosit numele de Wales, acelaşi cu al principatului deținut de tatăl său.

Există, de asemenea, posibilitatea ca Harry și Meghan, care au făcut alegeri insolite în viață în ultimii ani, comparativ cu protocolul regal, să procedeze la fel și în ceea ce privește numele de familie.

Prinţul Harry, în vârstă de 35 de ani, al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 38 de ani, s-au căsătorit pe 19 mai 2018, după o relație de doi ani.

Archie Harrison Mountbatten-Windsor, primul lor copil, al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, este al șaptelea în ordinea succesiunii la tron.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI