„Pot spune că sunt grupuri de lucru interministeriale care lucrează de mult prea mult timp ca să dea soluții care sunt evidente și poate ar trebui să nu se mai facă că lucrează, ci să lucreze pentru a se da solutiile constructive. Aceasta întrebare trebuie să o discutați cu premierul”, a spus Firea, înainte de ședința CEx PSD.
Potrivit unor surse, Gabriela Firea a cerut demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru modul în care au fost gestionate și comunicate violențele de la protestul din 10 august.
Liderii social-democrați s-au reunit în Comitetul Executiv Național, la Neptun, iar pe agenda discuțiilor sunt teme importante: demisia lui Dragnea, remanierea guvernamentală și amnistia. Președintele PSD are mai mulți contestatari în partid, iar discuțiile informale de cu o seară în urmă nu au reușit să calmeze spiritele.
Ședința conducerii extinse a PSD a început cu întârziere pe litoral. Președintele partidului, Liviu Dragnea, s-a lăsat așteptat, însă nu a vrut să facă prea multe comentarii înaintea discuțiilor din forul de conducere. Întrebat dacă se teme că i se va cere demisia, acesta a răspuns scurt: ‘Nu’.
Principalii contestatari ai lui Liviu Dragnea, însă, au vorbit despre problemele din partid. Niculae Bădălău a precizat că scrisoarea Ecaterinei Andronescu, cea care a contestat modul de conducere a partidului și a cerut ca Liviu Dragnea să facă un pas în spate, să fie discutată.
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
FOTO: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO / HEPTA
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV/Uluitoarea explicație a refuzului Spitalului „Sf. Luca” de a o trata pe fata de 22 de ani, în stare vegetativă: ”Pacienta NU are potențial de recuperare”. Au primit-o în spitalul din Paris!
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie