Potrivit unor oficiali citați de AP, Routh poate fi condamnat până la 15 ani de închisoare în cazul în care este găsit vinovat pentru primul capăt de acuzare şi până la cinci ani de închisoare pentru al doilea.

Suspectul poate fi eliberat pe cauțiune, o audiere în acest sens fiind stabilită pentru 23 septembrie. Audierea în vederea stabilirii unei cauze probabile sau a unei trimiteri în judecată a fost stabilită pentru 30 septembrie, în funcţie de faptul dacă guvernul obţine sau nu o inculpare în baza acestor acuzaţii.

În cadrul audierii de luni, Routh a dat informații despre situaţia sa profesională şi venituri. El a spus calm că munceşte şi câştigă aproximativ 3.000 de dolari pe lună, dar că nu a făcut economii.

Suspectul a mai declarat că nu deţine bunuri imobile şi active, dar că deţine două camioane care valorează 1.000 de dolari. A mai spus are un fiu în vârstă de 25 de ani, pe care-l susţine uneori.

Se presupune că Routh era înarmat cu un AK-47, purta o vestă de protecţie din plăci ceramice şi avea asupra sa două rucsacuri în timpul presupusei tentative de asasinat de duminică.

Oficialii au declarat că Routh le-a aruncat şi a fugit cu o maşină Nissan. Un martor a reuşit să fotografieze numărul de înmatriculare al vehiculului, iar Routh a fost ulterior arestat la aproape 80 de kilometri de Trump International Golf Club, locul presupusei tentative de asasinat.

Complotul a fost dejucat atunci când un agent al Secret Service, care mergea pe terenul de golf înaintea lui Trump, a văzut pușca suspectului, a declarat șeriful din comitatul Palm Beach, Ric Bradshaw, în timpul unei conferințe de presă. Routh s-ar fi aflat în acel moment la 300-500 de metri distanță de Trump.

Anchetatorii urmează să stabilească motivul gestului lui Routh.

Potrivit CNN, bărbatul a fost condamnat de mai multe ori, în special pentru un transport ilegal de arme grele. De asemenea, a fost subiectul unei urmăriri în 2002, când s-a baricadat într-o clădire din Carolina de Nord după ce a refuzat să se conformeze ordinelor poliției.

Ryan Wesley Routh a fost intervievat în 2023 de The New York Times pentru un articol despre „Americanii care se oferă voluntari pentru a ajuta la efortul de război din Ucraina”. El a susținut atunci că s-a dus în Ucraina pentru a lupta – dar nu a fost accepat – și a încercat apoi să recruteze soldați afgani pentru a ajuta țara invadată de Vladimir Putin, pe care l-a catalogat drept un „terorist”.

Suspectul l-ar fi votat pe Trump în 2016, după care l-a criticat aspru pe rețelele sociale. Potrivit CNN, mesajele sale sunt incoerente și tind să arate un bărbat megaloman și mitoman. El susține, conform Le Monde, că i-ar fi scris chiar și dictatorului Kim Jong-un, pe care l-a numit „foarte inteligent” și căruia i-ar fi propus să devină „ambasador și ofițer de legătură între Coreea de Nord și SUA” pentru a pune capăt „dezacordurilor și sancțiunilor” americane.

Urmărește-ne pe Google News