Cercetătorii britanici susțin că ziua în care ai devenit adolescentă îți spune ce riscuri ai să faci boli cardiovasculare mai târziu. Potrivit studiului, femeile care au avut menstruație la vârste fragede, mai exact înaintea vârstei de 10 ani sau dimpotrivă, prea târziu adică după 17 ani,  au un risc mai mare să dezvolte probleme cardiace, atac de cord sau tensiune crescută, decât celelalte, scrie Daily Mail.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de femei cu vârste cuprinse între 50 și 64 de ani. Cele care au avut prima menstruație la vârsta de 13 ani, aproximativ 25 la sută din grupul studiat, au prezentat cel mai mic risc de probleme cardiace. Comparativ cu acestea un procent de 27 la sută dintre femei, care au spus că au avut prima menstruație la vârsta de 10 ani sau mai devreme, au prezentat un risc mult mai mare la astfel de boli. Probabilitatea de boli cardiovasculare a crescut și mai mult în cazul celor care au experimentat prima sângerare abia după vârsta de 17 ani.
Nu este prima analiză care stabilește o legătură între boli și vârsta primei menstruații. În 2011, cercetătorii din Norvegia au constatat că femeile care au avut prima menstruație la 10 ani sau mai devreme aveau o capacitate mai scăzută a plămânilor. Astfel, acestea erau predispuse să facă astm și alte boli respiratorii. În aceste condiții, aceste femei au o statură mai mică și sunt și dezvoltate decât celelalte fete de vârsta ei.
Același studiu arată că menstruația la vârste fragede este mai comună la fetele din sudul Europei, care provin din familii mari. În plus, oamenii de știință au constatat și că fetele care se confruntă cu acest proces fiziologic tind să se apuce de fumat.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Viva.ro
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Observatornews.ro
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI