„Toată lumea închiriază limuzine, atât persoane fizice, cât şi societăţi comerciale. Se adresează tuturor persoanelor. Un preţ mediu este 90 de euro pe oră, cu bar inclus, asta însemnând şampanie, apă minerală, sucuri, whisky, votca etc. În plus, sunt acele petreceri de burlăciţe, cu striperi sau petreceri de burlaci, cu stripteoză. Eventual, şi stăinii cer, când sunt preluaţi de la aeroport, să vină cu o stripteoză, două, trei. Dar au apelat la noi şi pentru petreceri pentru copii. A trebuit să cumpărăm DVD-uri cu desene animate ca să îi ţinem ocupaţi pe cei mici, cât i-am plimbat”, a spus Mircea Constantinescu, în interviul transmis în direct pe pagina de Facebook Libertatea.ro.
Chiar dacă show-urile de striptease nu fac parte din obiectul de activitate al firmei, Mircea Constantinescu recunoaşte că mai intermediază, pentru cei care îşi doresc astfel de servicii, contactul cu persoanele care oferă spectacole erotice.
Psihologii consideră, însă, că a da mii de euro pentru închirierea unei limuzine doar pentru a pune poze pe Facebook sau a fi văzut urcând şi coborând din aceasta nu este decât o modalitate de a compensa lipsa de valoare personală.
„Oamenii care nu au certitudinea propriei valori umane tind să caute confirmări. Confirmarea aceasta se face prin gadgeturi şi obiecte de lux, şi nicidecum prin dezvoltare personal-umană. Valoarea românului lipsit de educaţie este dată de obiecte, în loc ca el să dea valoare obiectelor. El pune accent pe ceea ce are, sau închiriază, nu pe ceea ce este”, explică Cezar Laurenţiu Cioc, psiholog la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare a Potenţialului Uman din Bucureşti.
Mulţi suferă de Egocentrită Narcisiacă Megalomană
Psihologii chiar glumesc, uneori, pe seama celor care simt nevoia să arate cât sunt de bogaţi, dar care, în realitate, trăiesc de pe o zi pe alta.
„Chiar dacă succesul social, profesional sau financiar al românului needucat este mediu, el îşi
cheltuiește toate resursele pe imaginea formată în ochii celorlalţi, chiar dacă aceasta nu are nicio fundaţie reală. Cei mai mulţi dintre cei care închiriază luxul în mod ostentativ au diagnosticul – pe care îl pun psihologii atunci când au chef de glumă – Egocentrită Narcisiacă Megalomană. Cei care câştigă cu adevărat sunt proprietarii limuzinelor”, mai spune psihologul.
Limuzinele se pot închiria cu ora sau cu ziua, iar preţurile afişate pe paginile de internet ale companiilor de profil sunt mai degrabă orientative, fiindcă se negociază în funcţie de serviciile incluse şi de distanţa pe care urmează să o parcurgă.
„Bugetul mediu pentru închirierea unei limuzine, câteva ore, este de 2.000 de lei, dar se poate negocia, astfel încât sunt situaţii în care costul de închiriere porneşte de la 1.000 de lei. În urmă cu 5 ani, am început sa investesc în limuzine. A fost o pasiune a mea pentru maşini, iar acum eu le fac întreţinerea. Prima limuzină a fost un Hover, o masina produsă în China, de mai mici dimensiuni. Apoi am cumpărat o limuzină americană, apoi încă una şi am ajuns să am acum o flotă de şapte limuzine. Am un Lincoln, un Cadillac, un Chrysler, un Hummer H2 şi tocmai am cumpărat un Hummer H3, care vine astăzi în ţară”, s-a destăinuit Constantinescu.
Preţul de achiziţie al unei limuzine porneşte de la aproximativ 20.000 de euro, la mâna a doua, iar una nouă costă de la 35-40.000 de euro în sus. Limuzinele americane sunt, însă, cele mai scumpe, una nouă costând de la 60.000 de dolari în sus.
Citește și:
Imagini şi momente uluitoare din viaţa unui pilot român de raliuri: Trebuie să fii dispus să faci compromisuri, multe
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro