Starea de urgenţă intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial a decretului prezidenţial.
Premierul a precizat, duminică, faptul că, la solicitarea președintelui, a cerut fiecărui ministru responsabil care are nevoie de măsuri speciale care să fie introduse în planul de măsuri aferente decretului prezidențial prin care se instituie starea de urgență să vină cu aceste măsuri.
„Vom lua doar acele măsuri care sunt absolut necesare”, a ţinut să menţioneze şeful Executivului.
Ce măsuri vor fi incluse în starea de urgenţă
- Se știe că e o nevoie acută de materiale, de echipamente, de substanţe, de medicamente, echipamente de protecție, pentru care există în momentul de față o dificultate foarte mare în obținerea lor, datorită cererii crescute din partea tuturor statelor pentru astfel de materiale.
- Avem nevoie de proceduri de achiziții rapide, imediate, prin negociere directă, de fiecare dată când avem posibilitatea de a încheia contracte prin care să obținem astfel de produse, de echipamente, care sunt absolut necesare pentru funcționarea întregului dispozitiv care luptă împotriva acestui virus.
- De asemenea, avem nevoie de măsuri care să întărească toate instituțiile care sunt în prima linie a bătăliei: întărirea direcțiilor de sănătate publică, întărirea tuturor structurilor din cadrul Ministerului de Interne, întărirea capacității spitalelor de a primi pacienți și de a furniza serviciile de sănătate, care sunt absolut necesare.
- De asemenea, o altă măsură care este posibilă a fi luată – sigur, va fi luată numai după un studiu foarte atent – este măsura de a limita creșterile prețurilor la medicamente şi la astfel de produse, care sunt foarte căutate în momentul de față, pentru a nu permite o speculă cu aceste produse și există această posibilitate de a plafona prețurile la anumite produse absolut necesare, cum sunt măști, cum sunt mănuși, echipamente de protecție, dezinfectanți, biocide și alte categorii de produse.
- Asigurarea unui buget către spitale la nivelul probabil fie al lunii decembrie a anului trecut, fie al lunii ianuarie, anul în curs, fără să mai condiționăm de numărul de internări, de tratamente care sunt făcute pentru diferite categorii de cetățeni care au nevoie de servicii sanitare, pentru că, în mod clar, ne așteptăm la o creștere a numărului de persoane care sunt diagnosticate pozitiv și care vor necesita tratamente în spitale.
„Orice măsură care va fi inclusă în cadrul stării de urgență va fi o măsură pe care noi o vom considera absolut necesară și vom încerca să limităm la maximum eventualele drepturi și libertăți care să fie afectate în cadrul stării de urgență”, a spus Orban.
Ce se întâmplă cu transportul în timpul stării de urgenţă: Metroul nu va fi oprit!
Premierul a afirmat că măsura de închidere a metroului este extremă, şi nu are nicio fundamentare deocamdată și poate produce perturbații majore, a spus Ludovic Orban.
Premierul a reamintit despre obligația Metrorex de a face dezinfecție.
În ceea ce privește celelalte mijloace de transport în comun, premierul a arătat că STB-ul este în subordinea municipalității și deciziile trebuie luate în funcție de necesitățile reale de transport.
„Nu trebuie să ne închidem în case, nu trebuie să ne ferim și de deplasarea la locul de muncă, activitatea economică trebuie să funcționeze, sigur, respectând toate recomandările de protejare a sănătății”, a spus premierul.
El a recomandat evitarea mijloacelor de transport aglomerate și folosirea mașinii personale, a bicicletei, a transportului alternativ, mersul pe jos, astfel încât oamenii să nu fie în contact apropiat cu alți semeni pe o durată mai mare de 10 minute.
Se închid restaurantele şi barurile?
În ceea ce privește o eventuală măsură de închidere a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, premierul Ludovic Orban a spus că această măsură este în analiză și este posibilă, în funcție de evaluarea riscurilor de contaminare.
Totuşi, precizează premierul, deocamdată nu a fost luată o decizie în acest sens.
Ce se întâmplă cu aprovizionarea magazinelor
Premierul spune că magazinele au capacitatea de a se aproviziona cu mărfurile necesare, cu excepția acelor produse – măști de protecție, dezinfectanți – pentru care există o penurie nu numai în România.
„Nu trebuie să vă aprovizionaţi peste necesităţile normale, nu există riscul (…) unei penurii de anumite categorii alimentare”, a transmis Orban.
El a precizat însă că achiziţiile peste nevoile normale îi pot lipsi pe alţi cetăţeni de produsele respective.
Măsuri de ajutor pentru domeniile din economie afectate de criza coronavirsului
Premierul a anunţat că în domeniul transportului, atât rutier, cât și de marfă, în domeniul industriei ospitalității – hoteluri, restaurante, cafenele – în domeniul publicității, al organizării de evenimente, ca și în alte domenii, impactul epidemiei este foarte mare.
„Guvernul este pregătit, în cursul săptămânii viitoare, printr-o consultare amplă a partenerilor sociali, atât a patronatelor, cât și a sindicatelor, să adopte măsuri rapide pentru susținerea companiilor din domeniile afectate și pentru susținerea angajaților care lucrează la aceste companii și care riscă să aibă de suferit de pe urma reducerii drastice a activității”, a spus Orban.
Ludovic Orban cere mediului privat să fie dispus la dialog și cooperare.
„Solicit către toți angajații instituțiilor statului să fie pe deplin mobilizați, să susțină toate măsurile care sunt adoptate de guvern, iar către mediul privat să fie extrem de dispuși spre dialog, spre cooperare, spre adoptarea celor mai bune decizii, pentru că noi ne dorim, ca guvern, să adoptăm cele mai bune soluții care să permită mersul înainte al economiei. Economia trebuie să funcționeze, economia este fundamentală, ea trebuie să meargă în condițiile în care sunt date cât mai aproape de normal”, a completat premierul.
Premierul spne că a gândit ca măsuri economice măsura de plată a concediilor medicale.
„Este o măsură de sprijin a angajatorilor, de plată a concediilor medicale care nu au fost decontate încă de Casa Națională de Sănătate și aici, în mod clar, vom avea nevoie de o creștere a bugetului Casei Naționale de Sănătate pentru a face față unei cereri suplimentare de plată”, a afirmat el.
Orban mai spune că Guvernl va asigura rambursarea cât mai rapidă a TVA pentru firme.
Românii, încurajaţi să meargă la muncă
Ludovic Orban susține că românii nu trebuie să se ferească să meargă la locul de muncă.
„Nu trebuie să ne închide acuma toți în casă, să ne ferim de deplasarea la locul de muncă. Activitatea economică trebuie să funcționeze cât mai normal posibil”, spune premierul.
Ce măsuri de ordine publică se iau?
„Cu siguranță nu vor fi tancuri pe străzi, așa cum am văzut la diferite posturi de televiziune, cu siguranță nu o să vedem armata pe străzi, cu siguranţă nu o să îi ţinem pe oameni izolaţi la domiciliu 21 de zile, cum am văzut în alte fake news-uri”, spune premierul.
Orban a precizat că nu se vor lua măsuri foarte vizibile de ordine publică, decât că se va întări capacitatea de implementare a deciziilor, a măsurilor care sunt luate fie de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, fie de ministrul de Interne, fie de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, fie alte măsuri care sunt adoptate prin ordonanțe de urgență sau prin hotărâri de guvern.
„Aici nu există un risc de a fi folosită situația de urgență pentru a limita drepturi fundamentale. Vom fi extrem de precauți în orice limitare a unor astfel de drepturi”, a spus şeful Executivului.
Ce se întâmplă cu presa, în starea de urgenţă. Mass-media va trebui să transmită informaţiile autorităţilor
Premierul a ţinut să infirme zvonurile că se vor închide televiziuni, sau că Guvernul vrea să afecteze libertatea de informare, libertatea de exprimare.
„Sigur că aici am văzut că va exista o reglementare a Consiliului Național al Audiovizualului în această privință. Sigur că și aici o să încercăm să asigurăm o comunicare de informații care sunt adevărate. O să solicităm mass-media, site-urilor de ştiri, posturilor de radio, televiziunilor să transmită informații care sunt confirmate de autorități, să transmită toate informațiile care sunt comunicate de autorități, de instituții și să evite transmiterea de informații neadevărate, transmiterea de informații care pot să genereze teamă, neliniște, panică”, a spus Orban.
Potrivit lui Orban, verificarea informațiilor trebuie să fie chiar mai riguroasă decât verificarea informațiilor, să spun, politice, sau de altă natură.
„Orice informație care este legată de situația de urgență, legată de evoluția epidemiei, legată de măsuri, acțiuni ale autorităților, trebuie să fie informații corecte, informații verificate, informații care într-adevăr să asigure corecta informare a cetățenilor”, a spus premierul.