Directorul ROMARM, Gabriel Țuțu, este cercetat sub control judiciar pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, trafic de influență în formă continuată și fals intelectual. 

În același dosar, Victor Pițurcă și fiul său, Alexandru Pițurcă, au fost plasați sub control judiciar pentru cumpărare de influență.

Faptele s-au produs, potrivit procurorilor, în intervalul martie 2020 – septembrie 2021, iar prejudiciul este de 8,6 milioane de lei.

ROMARM, companie deținută în proporție de 100% de statul român prin Ministerul Economiei, nu a avut organizată în perioada 2018-2020 o procedură de selecție pentru directorul general potrivit ordonanței corporative, se arată în Raportul Curții de Conturi pentru 2020.

Numit în mandatul lui Virgil Popescu la Economie

Fost ofițer SRI, Gabriel Țuțu a ajuns la conducerea ROMARM din decembrie 2019. Ministerul Economiei era condus de Virgil Popescu.

Auditul Curții de Conturi arată că modul de administrare al ROMARM în 2020 nu a fost în concordanță cu scopul și obiectivele prevăzute și nu respectă, „sub toate aspectele, principiile legalității, regularității și economicității”. Concluzia generală a fost că nivelul de lucruri neconforme este la nivel mediu.

Raportul, încheiat în 2021, este ultimul făcut public în care este analizată activitatea ROMARM. 

  • Fostul ministru al economiei Claudiu Năsui a declarat marți că, în perioada în care s-a aflat la Guvern, a depus mai multe plângeri la Parchet și a dispus un control al Corpului de Control al ministerului la ROMARM.

Problema utilajelor pentru confecționarea măștilor de protecție

Una dintre acuzațiile pentru care sunt cercetați astăzi Gabriel Țuțu și Victor Pițurcă se referă la două contracte de achiziție publică „ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție”, conform unui comunicat DNA.

Curtea de Conturi a identificat probleme privind modul de utilizare a utilajelor de producere a măștilor de protecție de la ROMARM în raportul finalizat în 2021 pentru anul anterior.

„Utilaje constând în mașini de confecționat măști nu au fost exploatate la parametrii stabiliți la achiziție, fapt datorat în mare parte perioadei de testare (de peste un an) a echipamentelor și perioadei de punere în funcțiune (la aproape 1,4 ani) de la recepția lor cantitativă, timp în care au fost efectuate cheltuieli pentru producerea unei cantități de măști care nu au fost integral înregistrate ca produse finite și nici valorificate, acestea fiind menținute în categoria produselor în curs de execuție”, se arată în raport.

ROMARM a folosit materii prime și materiale la prețuri mai mari decât cele estimate la data achiziției utilajelor și materiilor prime, se mai precizează în document.

Experții Curții de Conturi au constatat că o parte dintre măștile produse de ROMARM au fost vândute cu 20.000 de lei mai puțin față de costul de producție. În plus, compania de stat era acuzată că nu a deținut un certificat de înregistrare a dispozitivelor medicale în baza națională de date, așa cum prevede legislația.

Bani în plus pentru directorul general

Lista problemelor semnalate în urma controlului este lungă, atât la nivel central, cât și la unitățile din subordine. Între acestea se numără și remunerația directorului general.

Au fost majorate nejustificat cheltuielile de exploatare cu suma de 11.000 de lei, reprezentând remunerația acordată directorului general, peste limita maximă stabilită de Adunarea Generală a Acționarilor.

Raportul Curții de Conturi:

În 2020, Gabriel Țuțu a încasat de la ROMARM 151.630 de lei, conform declarației de avere. Asta înseamnă un salariu de 12.636 de lei lunar.

Raportul mai arată că ROMARM nu a reflectat în evidența contabilă toate operațiunile rezultate din livrări de produse efectuate către un partener extern, care, ulterior livrării, au fost constatate ca neconforme.

A sesizat Parchetul

În mai 2021, Curtea de Conturi a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 în legătură cu unele fapte constatate la ROMARM. Prejudiciul a fost evaluat la 1.288.856 de lei.

Iar la finalul controlului pentru 2020, instituția a recomandat câteva măsuri concrete:

  • intrarea în legalitate privind proiectarea, implementarea și dezvoltarea controlului managerial;
  • respectarea prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu completările și modificările ulterioare;
  • analiza și stabilirea consecințelor economice rezultate ca urmare a derulării contractului de achiziție echipamente pentru confecționat măști, prezentarea rezultatelor analizei în Consiliul de Administrație și în Adunarea Generală a Acționarilor și dispunerea măsurilor în consecință;
  • valorificarea în condițiile legii a stocului de măști.

 
 

Urmărește-ne pe Google News