Am ales patru rețete pe care le putem pregăti ușor și care sunt așteptate cu nerăbdare în zilele de sărbătoare.
Cârnaţi de casă
Ingrediente: 6 kg fleică de porc; două căpățâni mari de usturoi; 10 m intestine; sare; piper; boia; cimbru.
Preparare: jumătate din cantitatea de carne se toacă la mașină, iar jumătate se taie mărunt la cuțit. Se amestecă apoi cu usturoiul pisat, sare, piper, boia și cimbru, după gust. Se frământă bine compoziția și se lasă să stea o oră la frigider. Intestinele bine spălate se pun pe pâlnia specială a mașinii de tocat și se umplu treptat cu amestecul de carne, cu mare atenție, să nu se spargă.
Pe măsură ce se umplu, intestinele se răsucesc din loc în loc, pentru a forma cârnații. Se leagă la capete și se lasă la uscat la aer, 3 sau mai multe zile, în funcție de cât de uscați îi doriți. Se servesc prăjiți.
Lebăr de casă
Ingrediente: un ficat de porc; 500-700 g carne de porc; o bucată slănină afumată; două cepe medii; intestine pentru umplut inima sau alte organe (opțional); foi de dafin; ienibahar; sare; piper.
Preparare: spală bine toate organele și carnea, apoi pune-le la fiert la foc mic, într-o oală încăpătoare, cu sare și condimente. Spumează de mai multe ori apa, apoi adaugă ceapa dată în jumătăți. După ce carnea a fiert, scoate-o să se răcească. Trece carnea și ceapa prin mașina de tocat, de două ori dacă e nevoie, apoi adaugă din apa în care a fiert carnea în tocătură, încât să obții o pastă cremoasă. În mațele spălate foarte bine, pune compoziția și leagă mațul la ambele capete. Fierbe lebărul pentru încă o jumătate de oră în altă apă, nu înainte de a înțepa mațul din loc în loc, pentru a ieși aerul. După fierbere, se lasă să se răcească și se dă la frigider. (retetepractice.ro)
Sarmale moldovenești
Ingrediente: 400 g de carne de porc tocată, 300 g de carne de vită tocată, două cepe, 2 pumni de orez, 3 linguri de bulion de roşii, o legătură de mărar, 1,5 kg de varză murată, suc de roșii, piper măcinat, cimbru uscat, 200 g costiță afumată
Preparare: se curață ceapa și se toacă mărunt, după care se pune la călit în puțin ulei, la foc mic, într-un vas acoperit, până când devine sticloasă. Se adaugă orezul ce a fost trecut printr-un jet de apă rece și o lingură de bulion. Se lasă la foc mic două minute, amestecând mereu. Se adaugă o lingură de bulion și se mai lasă pe foc două minute. Într-un castron se pune carnea, împreună cu ceapa și orezul cu bulion călite mai devreme, piper, mărar tocat mărunt și sare, după gust. Se amestecă bine și se rulează sarmalele, după care, pe fundul vasului, se pun 2-3 frunze întregi de varză. După ce terminați de făcut un strat de sarmale, puneți deasupra lor suc de roșii și câteva bucăți de afumătură. Continuați apoi cu încă un strat de sarmale, apoi afumătură și din nou sarmale. Deasupra ultimului strat de sarmale puneți un strat de 1 cm de varză tocată mărunt și împrăștiați suc de roșii și cimbrul uscat. Se pun la fiert la foc mic și se pune apă când este nevoie.
Cozonac fără frământare cu nucă și cacao
Ingrediente: aluat – 1 kg făină, 600 ml lapte cald, 250 g zahăr, un pachet unt, două pliculețe drojdie uscată, 6 gălbenușuri, 200 g stafide, o linguriță esență de vanilie, o linguriță esență de rom, coaja unei portocale și coaja unei lămâi, 1/2 linguriță sare, umplutură – 6 albușuri, 600 g nucă măcinată, 4 linguri cacao, 200 g zahăr pudră.
Preparare. Aluatul: 1) Dizolvă drojdia în laptele călduț, cu două linguri de zahăr. Las-o să se odihnească pentru 20 de minute. După ce drojdia se activează (se umflă la suprafață), adaugă restul de zahăr, aromele, untul topit și sarea. 2) Încorporează apoi treptat făina cernută, stafidele și frământă doar până ce obții un aluat omogen și elastic (circa 5 minute). Pune aluatul într-un recipient cât mai încăpător și dă-l la frigider peste noapte sau pentru maximum 24 de ore. 3) Scoate aluatul de la frigider cu 30-50 de minute înainte de a lucra cu el. Umplutura: 1) Bate albușurile spumă (fără zahăr, fără nimic altceva), până ce devin pufoase. Încorporează nuca măcinată, cacao și zahărul pudră.
Împarte aluatul în 4 părți egale. Pe blatul bine uns cu ulei, întinde două dintre bucăți în dreptunghiuri și unge-le 1/2 din compoziție. Rulează fiecare bucată de aluat, apoi împletește-le între ele. 3) Unește capetele cozonacului și mută-l într-o tavă unsă cu ulei sau unt. Procedează exact la fel și cu celelalte două bucăți de aluat rămase și cu cealaltă jumătate de umplutură. Unge cozonacii cu un gălbenuș combinat cu două linguri de lapte. 4) Lasă cei doi cozonaci la crescut pentru o oră sau până când își dublează volumul. Odată ce au crescut, unge-i din nou cu amestecul de gălbenuș, presară-i cu zahăr și da-i la cuptor pentru 40-45 de minute, la 170 de grade, sau până când cozonacul fără frământare trece testul scobitorii. (retetepractice.ro)