Până în acest moment, se preconizează că republicanii vor deține majoritatea atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților (la limită, însă, în camera inferioară). Asta ar însemna că cel puțin doi ani Donald Trump nu va avea parte de o opoziție puternică.

Controlul Senatului, la fel ca și cel al Camerei Reprezentanților, reprezintă o miză majoră a alegerilor legislative organizate în paralel cu scrutinul prezidențial din SUA.

Acțiunile viitorului președinte sunt în strânsă legătură cu legile a căror adoptare o va putea obține în Congres.

Cele 435 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi reînnoite, pentru un mandat de doi ani. În momentul de față, majoritari în camera inferioară sunt republicanii și se pare că situația nu se va schimba după aceste alegeri.

Cum funcționează Camera Reprezentanților a SUA

Numele de cameră a „reprezentanților” vine de la faptul că fiecare din cele 50 de state sunt reprezentate proporțional cu mărimea populației. Fiecare stat, indiferent de mărime, are însă dreptul la cel puțin un reprezentant, sau o persoană reprezentativă.

Spre exemplu, California, care este cel mai populat stat al SUA are 55 de reprezentanți, în timp ce Alaska, Delaware, Districtul Columbia, Montana, Dakota de Nord, Dakota de Sud și Wyoming au fiecare doar câte un reprezentant. Numărul total actual al reprezentanților din Cameră este fixat la 435, dar Congresul poate decide modificarea lui.

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

Fiecare membru al Camerei servește un mandat de 2 ani, putând fi ales de un număr nelimitat de ori. Spre deosebire de președintele sau vicepreședintele SUA, care sunt aleși indirect de un colegiu electoral, reprezentanții, la fel ca senatorii, sunt aleși prin vot direct în circumscripțiile electorale unde locuiesc.

Președintele care oficiază lucrările Camerei, fiind liderul de facto al acesteia, și care este ales cu o majoritate simplă de voturi, fiind de obicei un lider al partidului majoritar, are titlul de Purtător de Cuvânt al Camerei Reprezentanților. (n.r. în engleză, Speaker)

Republicanii au blocat în Congresul SUA ajutorul de 60 de miliarde pentru Ucraina

Importanța celor două camere este foarte mare atât pentru desfășurarea politicii interne, dar și pentru relațiile externe. La începutul anului, republicanii din Congres s-au împotrivit de mai multe ori pachetului de 60 de miliarde pe care SUA l-au acordat, într-un final, Ucrainei.

Tot în acest an, Congresul SUA a adoptat o strategie pentru zona Mării Negre. Astfel, România a devenit mult mai importantă în contextul politic și economic al Europei.

Strategia de securitate a SUA pentru Marea Neagră avantajează România și prevede ca direcții de acțiune domenii strategice precum apărarea și economia.

Despre proiectul unui stat „suveranist” român: „Nici SUA lui Trump nu își permit suveranismul propus de AUR”. Interviu cu profesorul Cornel Ban de la Copenhagen Business School
Recomandări
Despre proiectul unui stat „suveranist” român: „Nici SUA lui Trump nu își permit suveranismul propus de AUR”. Interviu cu profesorul Cornel Ban de la Copenhagen Business School

„Avem în momentul de față, prin intermediul Congresului SUA, un document cu valoare politică și juridică ce susține prezența americană în această regiune și care practic ajută la implementarea politicii americane în regiune. Nu mai e o chestiune doar de contingență, e pur și simplu parte a politicii externe americane”, declara la momentul respectiv George Vișan, cercetător la Institutului Diplomatic Român și membru al titratei Jamestown Foundation, din SUA.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.