Astăzi se împlinesc 124 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Probabil asta ştim doar noi, fiindcă autorităţile nu cunosc data exactă a decesului marelui poet român. Dovadă o face chiar plăcuţa memorială pusă pe casa din Capitală în care a decedat Eminescu, situată pe strada Plantelor, sector 2.
Autorităţile s-au făcut că plouă
Autorităţile care au dat avizul amplasării plăcuţei nu au văzut că data când a încetat din viaţă poetul a fost gravată greşit: 16 iunie, în loc de 15 iunie. Am încercat să obţinem un răspuns din partea reprezentanţilor Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional al Municipiului Bucureşti, dar aceştia au refuzat să ne explice cum a fost posibilă o asemenea eroare.