În data de 19 martie este celebrate Ziua Pașaportului Românesc. Regele Carol I a promulgat, pe 19 martie 1912, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, prima lege modernă ce se referea la pașapoarte. Legea prevedea că „Pașapoartele se emit în numele regelui și se liberează de ministerul de interne și de prefecții de județe și de poliție în condițiunile ce se vor determina prin regulamentul de aplicare al acestei legi”, conform pasapoarte.mai.gov.ro. Emise în numele regelui, pașapoartele aveau formatul unei cărți mici, de dimensiunile 9 cm/13 cm, fiind compuse din 20 de pagini numerotate.
Tot astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul cântăreţului de muzică populară Ion Dolănescu.
Artistul a înregistrat 50 albume, dintre care „M-am născut în Carpaţi”, „Cântece şi balade din ţara novicilor”, „Romanţe şi cântece de petrecere” şi „Hăulite”.
În 2013, pe 19 martie, a avut loc, la Vatican, ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc, în prezenţa a numeroşi demnitari, şefi de stat şi de guvern, în total 150 de delegaţii din întreaga lume, şi a celor aproximativ 200.000 de credincioşi aflaţi în Piaţa Sfântul Petru.
Semnificaţii istorice pentru ziua de 19 martie
1279: Victoria mongolilor în bătălia de la Yamen sfârșește dinastia Song în China.
1807: Războiul celei de-a Patra Coaliții: A început Asediul Danzigului.
1808: Ferdinand al VII-lea devine rege al Spaniei.
1823: Augustin I al Mexicului, primul împărat al Mexicului, abdică în urma protestelor conduse de generalul Santa Anna.
1859: A avut loc, la Paris, premiera operei „Faust” de Charles Gounod.
1888: A demisionat Guvernul condus de Ion C. Brătianu. S-a format un nou Guvern, condus de junimistul Theodor Rosetti.
1889: Ferdinand de Hohenzollern a fost proclamat principe al României cu titlul de Alteță Regală.
1912: Regele Carol I a promulgat prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, prima lege modernă ce se referea la pașapoarte.
1913: A avut loc premiera versiunii integrale a operei „Boris Godunov”, de M. P. Musorski, la Metropolitan Opera din New York.
1915: Planeta Pluto este fotografiată pentru prima dată dar nu este recunoscută ca planetă.
1919: La Universitatea din București, în cadrul măsurilor de pedepsire a celor care au pactizat cu germanii, se instituie o „comisie de cercetare” a profesorilor universitari.Sunt incriminați mai mulți universitari care s-au comportat servil în timpul ocupației germane (Primul Război Mondial), unii au fost îndepărtați din învățământ, altora li se interzice temporar să țină cursuri.
1931: City Bank din New York este prima bancă din istoria SUA, ce cade victimă unui jaf armat.
1944: Al doilea război mondial: în cadrul Operațiunii Margareta I trupele naziste ocupă Ungaria.
1945: Hitler semnează Decretul Nero privind distrugerea infrastructurii economiei germane pentru a nu mai putea fi utilizată de trupele aliate.
1946: Guyana Franceză, Guadalupe, Martinica și Réunion devin „Provinciile Franței de peste mări”.
1949: A avut loc congresul de constituire a Uniunii Tineretului Comunist – UTC.
1953: Au fost televizate pentru prima oară Premiile Academiei Americane de Film.
1958: A fost creat Parlamentul European, ca for consultativ al Uniunii Europene.
1990: Izbucnesc violențele interetnice de la Târgu Mureș.
2003: Începe invazia în Irak.
Ce personalități s-au născut pe 19 martie
1593: Georges de la Tour, pictor francez (d. 1652)
1749: Prințesa Louisa a Marii Britanii (d. 1768)
1813: David Livingstone, misionar și explorator scoțian (d. 1873)
1823: Prințesa Adelgunde a Bavariei (d. 1914)
1826: Nicolae Hurmuzaki, om politic român (d.1909)
1849: Alfred von Tirpitz, amiral german (d. 1930)
1873: Max Reger, compozitor german (d. 1916)
1895: Ion Barbu, poet, matematician român (d. 1961)
1900: Frédéric Joliot-Curie, chimist francez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1935 (d. 1958)
1906: Adolf Eichmann, ofițer german nazist și criminal de război (d. 1962)
1916: Irving Wallace, scriitor american (d. 1990)
1917: Dinu Lipatti, pianist și compozitor român (d. 1950)
1948: Dan Ioan Popescu, politician român
1955: Bruce Willis, actor american
1976: Alessandro Nesta, fotbalist italian
Ce personalitati au murit pe 19 martie
1721: Papa Clement al XI-lea (n. 1649)
1746: Marea Ducesă Anna Leopoldovna a Rusiei, regentă a Rusiei (n. 1718)
1865: Nicolae Filimon, scriitor, cronicar teatral și muzical român (n. 1819)
1965: Gheorghe Gheorghiu-Dej, politician român (n. 1901)
1979: Alexandru Dima, critic și istoric literar român (n. 1905)
1980: Teodor Naum, filolog și traducător român (n. 1891)
1987: Louis Victor de Broglie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1882)
1997: Willem de Kooning, pictor american de origine olandeză (n. 1904)
1999: José Agustin Goytisolo, poet spaniol (n. 1928)
2008: Arthur C. Clarke, scriitor britanic de science fiction (n. 1917)
2008: Hugo Claus, scriitor, regizor belgian (n. 1929)
2008: Paul Scofield, actor britanic (n. 1922)
2009: Ion Dolănescu, interpret român de muzică populară (n. 1944)
2011: Knut (urs polar) (n. 2006)
2013: Irina Petrescu, actriță română (n. 1941)
Sărbători religioase pe 19 martie
Sfinții Mucenici Hrisant și Daria, martiri creștini din secolul al III-lea, sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 19 martie.
Calendarul Ortodox: Sf. Mc. Hrisant și Daria, Claudiu și Ilaria; Sf. Mc. Marian Diaconul , Duminica a 3-a din Post
Calendarul Greco-catolic: Duminica 3 din Post. Sf. Iosif, patronul Bisericii Universale. Sf. m. Hrisant și Daria
Calendarul Romano-catolic: Duminica a 3-a din Post, Fer. Marcel Callo, m.
Citește și: DECLARAȚIA #SalvatiPipera. Libertatea lansează o campanie pentru salvarea cartierului de afaceri al Capitalei