S-au vehiculat multe ipoteze și iată că acum s-a aflat ce se întâmplă cu două dintre animalele Cristinei, ce au vegheat la căpătâiul stăpânei lor.
Conform Cancan, citat de VIVA!, Bonnie și Sissi urmează un program de terapie de reintegrare după șocul suferit la moartea Cristinei Țopescu.
Cei doi câini se află acum la Sibiu, unde au ajuns cu ajutorul dresorului de câini Deborah Faoro, specialisul preluându-i din București de la asociația ARCA, unde ajunseseră la începutul anului.
„E vorba de doi câini cu o poveste grea și mult bagaj nu neapărat fericit după ei. Ele au fost cățelele Cristinei Țopescu și au rămas fără om care să le ofere o viața împreună.
Au rămas fără om pentru că sunt câini mai dificili, cu traume adânci care se manifestă prin probleme comportamentale grave’, a declarat Deborah pentru oradesibiu.ro, dezvăluind că după încheierea terapiei, celor două cățelușe li se vor căuta stăpâni noi.
„Am hotărăt să le iau la mine deoarece le pot oferi înțelegerea și terapia de care au nevoie ca să fie apte de adopție. Celor care m-au întrebat de ce vreau să mă înham la o munca așa grea le am spus: în primul rând, mă mână un profund respect și drag pentru memoria Cristinei, care a oferit o șansă la viață multor câini care altfel ar fi fost eutanasiați.
Mă mână un sentiment de îndatorare fața de un om care și-a dedicat viața pentru cauza lor. Cred că oricine care are posibilitatea de a face un bine, ar fi păcat să nu-l facă. Poate mă mână și un sentiment de tristețe să știu de niște ființe care au rămas ale nimănui, când tot ce caută este o mână de ajutor și o prietenie pe viață”,a continuat dresorul de câini, scrie sursa citată.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro