Pentru a o scuti de momentele dureroase prin care a trecut în timpul ședințelor de chimioterapie, Rona a luat o decizie radicală și și-a trimis mama în Canada.
„Este greu pentru un părinte să vadă că se întâmplă așa ceva cu copilul său. Îl doboară chestia asta. Eu am trimis-o acasă pe mama la începutul chimioterapiei. Atât de tare empatiza cu mine, și cu ce mi se întâmpla, încât parcă ea trecea prin tratamentele mele. Plângea, era distrusă și i-am zis să se ducă undeva, ori în Canada unde locuiește, ori într-o vacanță”, a declarat Rona, potrivit Spynews.
„Îmi aduc aminte că, la primele ședințe, ea era bolnavă și simțea efectele terapiei medicale pe pielea ei, mai rău decât mine”, a mai spus Rona Hartner.
„Am uitat că am fost bolnavă”
Optimistă încă de la aflarea veștii până în ziua operației,
Rona susține că acum a șters totul cu buretele.
„Am terminat tratamentul cu 10 zile înainte de nuntă (n.r. – s-a căsătorit pe 6 octombrie). Practic sunt vindecată, dar verdictul total se dă de doctori peste cinci ani. Am făcut ultimele analize și am imunitatea maximă, ficatul și-a revenit complet, deci practic zici că organismul meu nici nu a fost bolnav. Eu am și uitat că am fost bolnavă vreodată.
Uitam și că trebuie să fac injecțiile. Mă suna medicul și mă găsea pe plajă, mă găsea în cluburi. Eu de la o zi la alta uitam și ștergeam din memorie. Cred că trebuie să fii și un pic inconștient. Nu trebuie să zici „m-a pedepsit Dumnezeu”, a declarat Rona pentru Libertatea.