Încercând să se încălzească cu un generator de curent pe gaz, zece muncitori din Sri Lanka, cazați într-un container modular aflat în incinta unei unități militare din Sulina, s-au intoxicat cu monoxid de carbon, în seara de 27 noiembrie.
Un angajat al unității militare a sunat la 112, iar cei zece muncitori au fost duși la Unitatea de primiri urgențe din Sulina, unii dintre ei inconștienți, unde au primit oxigen.
Patru dintre ei au fost transportați apoi la Spitalul Județean de Urgență din Tulcea și internați. „I-am trimis la Tulcea pentru că nu știam cât mă ține oxigenul”, a povestit pentru Libertatea medicul Eduard Armeanu, de la UPU Sulina. „Au venit cu vărsături, au avut tot felul de reacții”, a mai spus el.
A doua zi, presa a informat despre situația lor, încurcându-le naționalitatea și numărul: „Şapte cetățeni nepalezi s-au intoxicat, aseară, cu monoxid de carbon”.
Acum, oamenii sunt în afara pericolului și s-au întors la muncă. Deși o tragedie a fost evitată la limită, povestea arată cât de vulnerabili sunt muncitorii din spațiul non-UE când vine vorba de condițiile de locuire, dar și de riscul accidentelor de muncă.
România a crescut recent numărul de muncitori străini din spațiul non-UE pe care îi va putea primi în 2024, de la 100.000 la 140.000.
Firma la care sunt angajați srilankezii, contractată de MApN
Muncitorii srilankezi sunt angajați la Electroprecizia A.G. SRL, din Săcele, jud. Brașov, parte din grupul Electroprecizia Holding, iar firma este contractată de Ministerul Apărării Naționale (MApN). „Făceau niște lucrări la unitatea de transmisiuni”, a povestit pentru ziar o sursă apropiată situației.
Firma a avut o cifră de afaceri de 57.920.531 de lei în 2022 și un profit de 679.408 lei, conform Termene.ro. Este controlată de omul de afaceri Adrian Secelean prin intermediul firmei Intercom. Administratorul companiei este Dragoș Zavarache.
În 2021, compania a câștigat un contract cu Ministerul Apărării Naționale, pentru „Lucrări de Intervenție și Modernizare în Cazarma 3521 Sulina”, conform informațiilor de pe platforma de achiziții publice. Valoarea contractului: 18.236.605 lei (3,67 milioane de euro).
„O greșeală în timpul nopții”
„Evenimentul s-a produs în seara zilei de 27 noiembrie. În eveniment au fost implicați 10 străini, toți din Sri Lanka. Societatea comercială are peste 70 de angajați străini, toți din Sri Lanka”, a precizat Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) într-un răspuns trimis la solicitarea Libertatea.
„Sunt oamenii noștri, au făcut o greșeală în timpul nopții, din cauza condițiilor de acolo, pentru că a fost o situație extraordinară”, a confirmat Dragoș Zavarache, administratorul firmei. „Oamenii ăștia nu sunt obișnuiți la lucru cu echipamentele astea care produc căldură și au comis o eroare, dar uite că, până la urmă, au fost persoane în zonă care au fost precaute și totul s-a terminat cu bine”, a adăugat el.
Muncitorii srilankezi sunt cazați în containere modulare, în zona unității militare din Sulina. Capacitatea de cazare e diferită: câte șase, chiar câte opt persoane în spațiile comune, spune administratorul firmei. Aceștia lucrează la unitatea militară din Sulina de un an.
„În oraș nu se pot găsi condiții de cazare. Prețurile sunt mari, fiind stațiune, dacă ar fi să plătim…”, a mai spus Dragoș Zavarache. Inginerii sunt cazați în pensiuni.
Ce s-a întâmplat? Primarul: Au introdus un generator în container
Incidentul s-a petrecut în contextul unor „condiții excepționale”, „cu acel ciclon de la Marea Neagră”, povestește administratorul firmei. „Toată Sulina a fost paralizată”, localitatea a rămas fără curent.
„Șeful de șantier le-a asigurat, de la un generator, un calorifer să se încălzească pentru că oamenii nu aveau efectiv nicio sursă de căldură. Nici nu puteau să părăsească Sulina, pentru că nu era curent, totul a fost blocat. Și unul dintre srilankezi, care nu a fost la instruire, nu știu cum a tras ușa, și fumul care ieșea din grup i-a intoxicat”, a precizat Dragoș Zavarache.
„Unii dintre ei au considerat că e păcat să se irosească căldură provenită de la gaze, au văzut că e căldură și pe partea unde lucra eșapamentul și atunci și-au introdus cu totul acel generator, ca să profite, ca să zic așa, din plin. Și de aici și problema”, a explicat pentru ziar primarul din Sulina, Dan Nicolcenco.
Informațiile le are de la unul dintre inginerii angajați la firmă și le-a transmis, mai departe, către ITM Tulcea, povestește edilul.
MApN: Șantierul este administrat de firmă
Incinta unde erau cazați muncitorii srilankezi este a unității militare, dar locația unde este instalat șantierul este predată către firmă, au precizat pentru ziar reprezentanții MApN.
Se fac construcții pentru unitatea militară, dar pe timpul construcțiilor, regimul acelui șantier este civil, ține de acea firmă.
Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al MApN:
„Accidentele de muncă, cu personalul angajat al firmei, sunt în sarcina firmei”, a adăugat purtătorul de cuvânt. „Muncitorii nu sunt în niciun raport juridic cu unitatea militară”.
ITM Tulcea nu va investiga cazul
„Problema lor (muncitorilor din Sri Lanka, n.r.) excede competențelor Legii noastre 319/2006 privind securitatea în muncă. De ce? Dânșii, în momentul în care s-au intoxicat, nu erau în timpul procesului de muncă, erau în afara muncii. Erau cazați. Ca și cum unul dintre noi ar fi pățit ceva acasă. Mai mult, se aflau în incinta unei unități militare, iar noi nu avem competențe nici acolo”, a explicat pentru Libertatea Alexandru Cristian Iordan, inspector-șef la ITM Tulcea.
Inspectorii de muncă nu au competențe în unitățile militare nici măcar în timpul programului de muncă, a mai spus el.
„Nu a fost accident de muncă, pentru că oamenii au fost la UPU și din toate documentele care s-au făcut, atât la Sulina, cât și în Tulcea, nu a rezultat că a fost un accident de muncă, pentru că nu erau în timpul orelor de muncă și nici pe deplasarea către sau dinspre șantier”, a spus și administratorul companiei.
Alți doi cetățeni străini din Tulcea s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Dr. Tudor Ion Nastasescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Tulcea, unde au fost duși patru dintre cetățenii srilankezi intoxicați cu monoxid de carbon, a povestit că aceștia au ajuns cu „valori crescute ale carboxihemoglobinei”, semn că au fost intoxicați cu monoxid de carbon.
„Nu au necesitat internare în terapie intensivă, doar oxigenoterapie. Au stat internați câteva zile. Am primit și felicitări de la firmă (angajatoare, n.r.)”, a mai precizat medicul.
„Am mai avut un caz similar din Sulina, tot cu cetățeni străini, tot intoxicați cu monoxid de carbon. Era un motor pe care l-au pornit”, a adăugat el.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro