La scurt timp, Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit într-o ședință de urgență. Cele 90 de minute de discuții au fost unele tensionate, transmite The Guardian.

Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul Statelor Unite la ONU a afirmat că „trimiterea trupelor pacificatoare” sunt un „nonsens”.

„Preşedintele Putin a anunţat că va desfăşura trupe ruse în aceste zone. Ei le numesc forţe de menţinere a păcii. Este un nonsens. Ştim ce sunt cu adevărat”, a transmis diplomata americană, în cursul reuniunii de urgenţă.

„Putin vrea să călătorească înapoi în timp, într-o perioadă în care imperiile conduceau lumea. Nu suntem în 1919”, a adăugat ea, afirmând că Putin a făcut o „serie de afirmații revoltătoare și false” care aveau ca scop „crearea pretextului pentru un război”.

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit într-o ședință de urgență, după ce Rusia a recunoscut independența republicilor separatiste Donețk și Luhansk | Foto: EPA

Reprezentantul permanent al Regatului Unit la ONU, Dame Barbara Woodward, a subliniat impactul umanitar al unei posibile invazii.

„Acțiunile pe care le-a ales Rusia vor avea consecințe grave și de amploare. O invazie a Ucrainei dezlănțuie forțele de război, moarte și distrugere. În încercarea de a redesena granițele cu forța, acțiunile lui Putin arată un dispreț flagrant pentru dreptul internațional”, a declarat oficialul britanic

Ambasadorul Rusiei la ONU: „Nu vom permite o baie de sânge în Donbas. Vestul a trimis arme în Ucraina”

După ce a ascultat pozițiile exprimate, Vasili Nebenzia care a numit declarațiile un „asalt verbal direct” și a spus că vor rămâne „fără răspuns”. El a susținut necesitatea de a apăra zonele separatiste din Ucraina susținute de ruși de ceea ce el a numit „agresiune ucraineană”.

A atacat, de asemenea, Occidentul pentru că a „împins” Ucraina spre conflict și a acuzat alte națiuni că au trecut cu vederea situația celor din Donbas.

„Colegii noștri din vest au trimis fără rușine arme în Ucraina. Permiterea unei noi băi de sânge în Donbas este ceva ce nu intenționăm să facem”, a declarat Nebeznia.

Ambasadorul Ucrainei la ONU: „Cerem anularea deciziei de recunoaștere a separatiștilor și revenirea la masa negocierilor”

Ambasadorul Ucrainei Serghei Kisliția a insistat că granițele țării sale trebuie să rămână „neschimbabile”, în ciuda acțiunilor Rusiei: „Cerem anularea deciziei de recunoaștere a separatiștilor din Donețk și Luhansk și revenirea la masa negocierilor”.

Condamnăm ordinul de a desfășura trupe de ocupație ruse suplimentare pe teritoriile din Ucraina. Cerem retragerea imediată și completă, verificabilă, a trupelor de ocupație.

Ambasadorul Ucrainei la ONU:

Zelenski: „O țară care a sprijinit războiul pentru 8 ani de zile nu poate menține pacea”

Totodată, la scurt timp după ședința Consiliului de Securitate, președintele ucrainean a declarat că vrea soluționarea diplomatică a conflictului cu Rusia, dar „Ucraina are dreptul la apărare individuală și colectivă”.

Într-un mesaj adresat națiunii, Zelenski a concluzionat că Rusia, practic, oficializează ceea ce făcea din 2014, adică trimiterea unor trupe în Donbas. „O țară care a sprijinit războiul pentru 8 ani de zile nu poate menține pacea”, a plusat el.

„Suntem pe pământul nostru, nu ne e frică de nimeni și de nimic. Suntem altă țară, nu mai suntem în februarie 2014, ci în februarie 2022. Altă țară, altă armată, un scop. Pacea. Pacea în Ucraina. Slavă Ucrainei!”, a conchis președintele ucrainean.

El a discutat luni seară, după anunțul lui Putin privind recunoașterea independenței celor două regiuni, cu președintele SUA Joe Biden și cu premierul Boris Johnson. Astăzi, SUA și aliații săi sunt așteptați să anunțe noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Un prim anunț a fost făcut deja de Casa Albă: Joe Biden va emite un Ordin Executiv prin care va interzice persoanelor și companiilor din SUA să facă afaceri cu sau în republicile Donețk și Luhansk.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre criza ucraineană și conflictul Rusia-Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News