La începutul lunii aprilie, lumea a aflat despre Bucha, care a devenit un simbol al brutalității soldaților ruși în timpul invaziei Ucrainei. Acolo, rușii au distrus clădiri rezidențiale, iar civilii au fost împușcați, torturați și violați. Același lucru s-a întâmplat însă și în alte părți ale regiunii Kiev de pe malul drept al Niprului, aflate sub ocupație rusă în primele săptămâni de război.

Pe malul opus, ofensiva împotriva Kievului a fost oprită: coloane de vehicule blindate s-au angajat în lupte puternice la periferia orașului-satelit al Kievului, Brovarî, și apoi s-au împrăștiat în satele din jur, să se pună la adăpost.

Una dintre așezările din estul regiunii Kiev unde soldații ruși s-au ascuns a fost Bogdanovka, un mic sat la 20 km nord-est de Kiev. Înainte de război, acolo locuiau 2.500 de oameni. Satul este situat pe drumul către Brovarî, cea mai mare așezare din regiunea Kiev și orașul-satelit al capitalei.

Centrul vechi al satului se întinde de-a lungul străzii principale Cimielnickiego, cu case în nord și așa-numita zonă de câmpuri la est, unde treptat se construiesc reședințe ale clasei mijlocii din Kiev. Acolo, „la câmp”, cum spun localnicii, se mută „tineretul”, adică familiile tinere bogate din Kiev.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Cuvintele „Pașnic. Verificat” pot fi găsite pe multe dintre casele, porțile și gardurile satului. Soldații ruși le-au scris după ce făceau inspecția casei.

După retragerea rușilor, semnele lăsate de aceștia au fost înlocuite de militarii ucraineni cu altele noi. Un punct însemna că locuința este una sigură, iar un semn de întrebare că ar putea fi periculos să intri. Nu de puține ori locuitorii care se întorceau în casele lor au găsit bombe și mine.

20 de zile de ocupație rusă

Oamenii din sat au povestit, aproape zi cu zi, cele 20 de zile de ocupație rusă, începută pe 8 martie, la prânz, când primele coloane de tancuri și vehicule blindate au fost filmate de camerele de supraveghere stradală.

Kristina, una dintre ucrainencele care au casă în Bogdanovka și au stat de vorbă cu reporterii Meduza, povestește că până seara a văzut cum soldații ruși au ocupat mai multe case goale și cărau după ei saci cu alimente jefuite de la magazinul din sat.

Pe 9 martie, în partea de est a satului Bogdanovka au avut loc cel puțin două crime și un viol. Au fost săvârșite de aceiași soldați.

Ce s-a întâmplat în casele pe care soldații ruși au scris „Pașnic. Verificat”, într-un sat de lângă Kiev

În dimineața zilei de 9 martie, un grup de soldați ruși și-a început turul străzii Zaleska. „Un pistol-mitralieră într-o mână și o sticlă în cealaltă. Trageau și beau imediat. Și adidași roșii în picioare”, spune Oleg, care locuiește într-o casă pe strada Zaleska.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Soldații ruși au folosit un jeep roșu furat pentru a lua lucruri din case. Au atașat o remorcă de mașină și au dus totul în pădure unde, după retragearea lor, locuitorii au găsit o grămadă de televizoare.

Executați pentru că nu au avut să le dea țigări

Poveștile celor din sat sunt teribile. Viktoria, o femeie de 52 de ani care era în casă cu soțul ei, fiica și soacra, a fost atacată de soldați noaptea. Toți 4 au fost duși într-o gaură a unei stații de pompare din curte, au fost aruncați acolo de doi ruși beți, apoi unul dintre ei e cerut țigări. Soțul Victoriei a răspuns că nu are, moment în care a fost împușcat în cap, de sus.

„A înțepenit și a început să cadă direct peste fiica noastră, a sufocat-o, și așa a murit, chiar deasupra ei. L-am ținut de mână până s-a răcit.”, avea să își amintească Viktoria, care nu a văzut fețele celor doi militari care i-au ucis soțul, pentru că purtau cagule.

Anatoli, locuitor din Bogdanovka, trei săptămâni mai târziu, pe 30 martie, după încetarea ocupației, scotea trupul lui Alexei din stația de pompare: „A fost prietenul meu. Am adus soldați ucraineni să-l identifice, m-au ajutat să-l scot. Cadavrul a fost acolo tot timpul. A fost împușcat în cap, totul se vedea clar.”

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești
Recomandări
România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

„Nu mai ai soț, era nazist, așa că l-am împușcat”

O altă poveste teribilă a fost spusă de Evghenia, care locuia cu soțul ei, Alexei, și fiul lor de 4 ani, Vitali. Doi ruși, unul care era căpitan, comandantul trupelor venite în sat, și altul îmbrăcat în negru, au venit noaptea la ei. Mai întâi le-au împușcat câinele.

„Era complet întuneric, au bătut la poartă. Am coborât în ​​camera de cazane unde dormea ​​fiul meu, iar Alexei s-a dus să deschidă ușa. Apoi am auzit o împușcătură și apoi pași în interiorul casei. Au strigat la mine: „Ieși afară!” Am întrebat: „Unde este soțul meu?” Apoi bărbatul în uniformă neagră a spus: „Nu mai ai soț, era nazist, așa că l-am împușcat.”

Bărbatul în uniformă neagră i-a pus un pistol la cap și i-a spus: „Dacă nu-ți închizi gura, vom lua copilul și îi vom arăta creierul mamei sale zburând prin casă”.

Căpitanul i-a ordonat femeii să se dezbrace. După cum a spus ea apoi, ofițerul și un bărbat în uniformă neagră au violat-o alternativ pe coridor și pe scări, în timp ce fiul ei a rămas în camera cazanelor. „Au plecat, apoi s-au întors și au continuat să facă la fel. Pistolul era încă la capul meu. Din nou s-au întors, atât de beți încât nu au mai putut sta în picioare, au urinat prin casă și, în cele din urmă, s-au așezat pe scaune, unde au adormit.”, a mai povestit Evghenia.

Ce s-a întâmplat în casele pe care soldații ruși au scris „Pașnic. Verificat”, într-un sat de lângă Kiev
Casa Evgheniei, după eliberarea satului. Foto: Meduza

În timp ce soldații ruși dormeau, Evghenia și-a luat fiul și a fugit. Înainte de a ieși din casă, a găsit cadavrul soțului ei: „Peste câmp, am fugit la prima casă pe care am văzut-o, ne-am urcat pe gard și am început să batem. Am avut noroc pentru că mai erau oameni acolo.”

Poveștile continuă în reportajul jurnaliștilor de la Meduza, care scoate la iveală încă o crimă, un alt bărbat împușcat în cap de soldații ruși, iar trei dintre soldați au violat-o apoi pe soția lui în vârstă de 55 de ani: „Am vrut să mă spânzur, am făcut o buclă în garaj. Fiica mea m-a oprit. Eram pe punctul de a mă spânzura, dar ea a sunat doar ca să îmi spună că are un copil, a născut.”

Satul a fost eliberat pe 29 martie, când practic rușii care stătuseră acolo 21 de zile au fugit. Au minat școala, unde-și avuseseră cartierul general, înainte să plece. Iar în urma lor au rămas morții, femeile abuzate și inscripțiile de pe garduri: Pașnic. Verificat.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI