Pentru că e un om discret, Vintu a preferat ca şi partenera sa să fie la fel, motiv pentru care Graţiela a renunţat, de când l-a cunoscut pe omul de afaceri, la cariera sa muzicală.
Acum | Înainte |
Se pare că de atunci nu mai ţine nici la imagine. Ieri, la spital, aceasta era îmbrăcată lejer, în pantaloni de sport şi cu o vestă groasă, care să îi ascundă kilogramele în plus.
«Tătucul FNI» are o avere de 850 milioane €
Sorin Ovidiu Vîntu este, la ora actuală, cel mai controversat om de afaceri de la noi. Deşi averea lui a scăzut, “tătucul FNI” a rămas printre cei mai bogaţi români din Top 300 Capital.
Deşi s-a menţinut în primii zece cei mai bogaţi români în ediţia din acest an a Top 300 Capital, S.O. Vîntu a pierdut, conform jurnaliştilor care au întocmit clasamentul, circa 400 de milioane de euro în 2009, faţă de 2008. Cu o avere de 800-850 de milioane de euro, afaceristul s-a situat pe locul 6, faţă de locul 4 ocupat în ediţia trecută a Topului. Perioada de glorie a lui Vîntu a fost acum câţiva ani, atunci când, de fapt, şi-a format mare parte din avere. “Am avut peste 700 de firme”, declara el în urmă cu ceva timp, referindu-se la începutul anilor 2000. După scandalul legat de Fondul Naţional de Investiţii, numele lui a început să dispară din mai toate companiile înregistrate în România.
Deţine afaceri şi în media
În 2001, fosta soţie a lui Vîntu, Angelica Chioaru, a depus la judecătorie, cu ocazia procesului de divorţ, o listă cu bunurile imobile care cuprindea patru apartamente şi 21 de case în Bucureşti. Toate acestea au dispărut ulterior de pe numelele lui Vîntu şi se regăsesc în proprietatea unei firme controlate de afacerist. Valoarea lor: zeci de milioane de euro. Persoane care lucrează pentru el, firme înregistrate în paradisuri fiscale, aşa lucrează Vîntu, scriu jurnaliştii de la Top 300 Capital. Afacerile lui SOV, aşa cum mai este cunoscut “tătucul FNI”, sunt în domenii precum imobiliare, investiţii financiare şi media.