Pentru cei care vor să știe ce s-a întâmplat azi, 27 iunie, am făcut o trecere în revistă a evenimentelor importante din această dată. Ioan Cărmăzan, care a fost bun prieten cu Sergiu Nicolaescu, susține că acesta era un ateu nedeclarat și mereu și-a exprimat dorința de a fi incinerat.

Ce s-a întâmplat azi, 27 iunie. S-a născut regizorul și scenaristul român Ioan Cărmăzan

Evenimente petrecute pe 27 iunie, de-a lungul timpului

  • 1954: Prima centrală nucleară a fost inaugurată la Obninsk, în apropiere de Moscova, Uniunea Sovietică
  • 1967: Primul ATM (bancomat) din lume e instalat în Enfield, Londra
  • 1968: La Praga are loc „manifestul celor 2.000 de cuvinte”, redactat de un grup de intelectuali, care cer instituirea unui regim liberal
  • 1977: Djibouti devine independentă de Franța
  • 1989: În mod simbolic, miniștrii de externe al Austriei, Alois Mock și Ungariei, Gyula Horn taie la Sopron, între țările lor gardul de frontieră.
  • 1991: Slovenia, care își declarase independența cu două zile în urmă, este invadată de trupele iugoslave

·  2007: Tony Blair, prim-ministru al Regatului Unit, se retrage după zece ani din funcție. Succesorul lui devine Gordon Brown.

Personalități născute pe 27 iunie, de-a lungul vremii

  • 1926: Nicolae Simionescu, medic român (d. 1995)
  • 1931: Martinus J. G. Veltman, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel
  • 1936: Cristian Petru Bălan, prozator, poet și dramaturg român
  • 1936: Sergiu Dan Pavel, critic și istoric literar, eseist și traducător român
  • 1941: Krzysztof Kieslowski, regizor polonez (d. 1996)
  • 1948: Ioan Cărmăzan, regizor, scenarist și scriitor român

Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău
Recomandări
Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău

·  1951: Corneliu Ion, trăgător român de tir

Persoane importante care au murit într-o zi de 27 iunie

  • 1844: Joseph Smith, Jr., fondatorul mormonismului (n. 1805)
  • 1881: Jules Armand Dufaure, politician francez, al 33-lea Prim-ministru al Franței (n. 1798)
  • 1953: Ioan Suciu, primul episcop român unit arestat de autoritățile comuniste (n. 1907)
  • 1976: Ion Dumitrescu, istoric literar român (n. 1914)
  • 1992: Corneliu Sturzu, poet și eseist român (n. 1935)
  • 2016: Bud Spencer, actor și fost înotător olimpic italian (n. 1929)

·  2016: Alvin Toffler, scriitor și futurolog american (n. 1928)

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
FANATIK.RO
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Observatornews.ro
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI