Pentru cei care vor să știe ce s-a întâmplat azi, 6 iulie, am făcut o trecere în revistă a evenimentelor importante din această dată. Astăzi este Ziua Mondială a Sărutului, sărbătoare celebrată în această zi în fiecare an pentru ca oamenii să „redescopere” plăcerea atingerii buzelor.
Ziua Internaţională a Sărutului nu este atât de mediatizată precum Ziua Îndrăgostiților, sărbătorită în fiecare an pe 14 februarie, conform Mediafax.ro.
De asemenea, creștinii-ortodocși îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Sisoe cel Mare, ucenicul Sfântului Antonie cel Mare care aprimit de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii, a scoate duhurile rele și a învia morții, conform creștin-ortodox.ro.
Ce s-a întâmplat azi, 6 iulie, în istoria omenirii
1415 – A fost ars pe rug reformatorul religios ceh Jan Hus (condamnat ca eretic); erou național al poporului ceh; creator al limbii literare cehe („De orthographia boemica”) (n.~1369).
1483 – Richard III-lea este încoronat rege al Angliei.
1600 – Mihai Viteazul se intitulează într-un hrisov „domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei (unirea efectivă a celor trei ţări române fusese realizată la sfârşitul lunii mai a anului 1600). Vezi cum arată cronica necunoscută a lui Mihai Viteazul.
1885 – Savantul Louis Pasteur a realizat pentru prima dată vaccinul antirabic
1919 – Dirijabilul englezesc R34 aterizează la New York, după o călătorie ce a durat 108 ore. A fost prima traversare a Oceanului Atlantic de către un astfel de aparat de zbor. În fotografie R34 la Mineola.
1957 – Jucătoarea americană de tenis, Althea Gibson a devenit prima sportivă de culoare care a câștigat Wimbledon-ul la simplu feminin.
1964 – Premiera primului film Beatles A Hard Day’s Night.
1994 – Premiul UNESCO pentru Pace a fost înmânat principalilor coautori ai acordului israelo-palestinian, semnat la Cairo: premierul israelian Yitzhak Rabin, preşedintele Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Yasser Arafat şi ministrul israelian de Externe, Shimon Peres
2012 – Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al României de parlamentarii din cadrul celor două camere reunite ale Parlamentului cu 256 voturi pentru. În urma prezenţei la referendum a 46,24% din populaţia cu drept de vot, rezultatul a fost invalidat deoarece nu a întrunit cvorumul necesar
Personalitățile care s-au născut pe 6 iulie
1796 – Țarul Nicolae I al Rusiei (d. 1855)
1923 – Constantin Bălăceanu-Stolnici, medic și politician român, membru de onoare al Academiei Române
1946- George W. Bush, al 43-lea președinte al Statelor Unite ale Americii
1946 – Sylvester Stallone, actor, regizor, scenarist american
1975 – 50 Cent, rapper american
Celebritățile care au murit pe 6 iulie
1535 – Sir Thomas More este executat pentru trădare împotriva regelui Henric al VIII-lea al Angliei.
1893 – A încetat din viaţă scriitorul francez Guy de Maupassant (n. 5 august 1850)
1971 – A încetat din viaţă cântăreţul american de jazz Louis Armstrong (n. 4 aug. 1901)
2009 – A murit scriitorul rus Vasili Aksionov, autorul volumului „O saga moscovită”
Citește și VIDEO/ Lipsa cinematografelor de artă scoate filmul în aer liber
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro