„Prevenţia îmbătrânirii creierului e posibilă la persoane sănătoase. Nu există un remediu unic care să ne ofere garanţia că vom îmbătrâni cu creierul mai târziu. Complexitatea vieţii fiecăruia trebuie ajustată, trebuie să ne alocăm timp pentru a ne odihni, e nevoie de un somn de şapte ore pe noapte, să avem o viaţă emoţional-cognitivă echilibrată, fără exces de emoţii”, a declarat preşedintele Societăţii de Neurologie din România, Dafin Mureşanu.

Acesta a adăugat: „Să nu plonjăm complet într-o activitate care nu presupune interacţiune umană, dacă pe parcursul zilei avem numai activitate pe email, la calculator, fără dialog cu alte persoane, apar probleme. De asemenea, supraexpunerea la tehnologii reprezintă un potenţial pericol. Apoi, alimentaţia e fundamentală, trebuie să mâncăm la timp şi echilibrat, e nevoie de alimentaţia sănătoasă”.
Foto simbol: NorthFoto

 
 

Urmărește-ne pe Google News