Cel mai mare salariu din România îl va avea șeful statului – 17.400 lei, Cu toate acestea  El este urmat de şeful Guvernului, şefii Parlamentului şi preşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale – 15.950 lei. Miniştrii vor urma să aibă 14.500 de lei brut pe lună.

După aplicarea noii legi a salarizarii, lefurile celor mai înalţi demnitari în stat vor scădea. Acum, preşedintele României, prim-ministrul şi preşedinţii Parlamentului câştigă 21.540 lei brut pe lună.

Parlamentarii sunt printre cei mai norocoși demnitari. Ei vor primi din iulie 11.600 lei brut pe lună, adică aproape dublu faţă de cât primesc în prezent. În prezent, indemnizațiile aleșilor ajung la aproximativ 5.000 de lei pe lună. Și secretarii de stat vor primi un salariu de 10.730 lei brut pe lună din iulie, o creştere consistentă faţă de cât au în prezent.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va avea, potrivit noului proiect, un venit lunar de 14.500 lei brut, echivalent cu cel al unui ministru.

Directorii SIE, SRI şi STS vor câştiga 10.730 lei brut, acelaşi venit urmând să îl aibă şi secretarii de stat din ministere.

Salariile din administraţia locală cresc și ele. Astfel, primarul general al Capitalei va avea 13.050 lei, viceprimarul Capitalei , 11.600 lei, preşedintele de Consiliu Judeţean,  11.600 lei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, 10.150.

Vladimir Putin a respins planul de pace al lui Donald Trump și l-a anunțat în ce condiții oprește războiul din Ucraina, dezvăluie un ziarist de la Kiev
Recomandări
Vladimir Putin a respins planul de pace al lui Donald Trump și l-a anunțat în ce condiții oprește războiul din Ucraina, dezvăluie un ziarist de la Kiev

Senatorii şi deputaţii vor avea aceleaşi salarii cu primarii marilor localităţi: 11.600 de lei. Primarul de localitate cu peste 200.000 de locuitori va câștiga 10.875, viceprimarul de localitate cu sub 3.000 de locuitori va avea un salariu de 4.350 lei.

În ceea ce privește justiția, ministrul Muncii spune că salariile acestora nu vor scădea, ci vor crește. „Sunt diferențe între procurori și judecători, de altfel vreau să vă spun că aceste diferențe sunt peste tot în Uniunea Europeană. Noi am consultat toată legislația, nu numai cea a României după 1989 încoace, dar și legislația din Uniunea Europeană. (…) În Germania, procurorul este la 3 mii de euro, iar judecătorul este la 6.434 de euro, deci diferențele sunt absolut semnificative. La noi diferențele sunt mici, adică este cred că 5%”, a explicat Lia Olguța Vasilescu.

Majoritatea parlamentară vrea ca pe 30 iunie, la finalul sesiunii parlamentare, legea salarizării să fie deja adoptată în Parlamentul României.

Care sunt primele măriri salariale, care intră în vigoare la 1 iulie

La data de 1 iulie 2017 vor intra în vigoare următoarele creșteri salariale, potrivit anunțului Ministrului Muncii, care se vor aplica personalului militar și polițiștilor.

Toate măsurile care intră în vigoare la nivelul României începând cu 1 ianuarie 2025
Recomandări
Toate măsurile care intră în vigoare la nivelul României începând cu 1 ianuarie 2025

  • soldele de funcție ale personalului militar se majorează cu 20% față de nivelul acordat pentru luna martie 2017
  • salariile de funcție ale polițiștilor se majorează cu 5% față de nivelul acordat pentru luna martie 2017

Ce salarii cresc din ianuarie 2018

Salariile de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice din instituțiile și autoritățile publice ale administrației locale intră în plată începând cu data de 1 ianuarie 2018. Tot atunici vor primi salariile majorate și medicii și asistentele care intră cu toată creșterea. ”Ceea ce în lege ar trebui să ajungă la anul 2022 va intra în plată chiar cu 1 ianuarie 2018, însă nu vor mai crește deloc până în 2022”, spune ministrul Muncii. salariile de bază pentru personalul didactic din învățământ se majorează cu 50% față de nivelul decembrie 2017.

Mai cresc salariile de bază, soldele de funcție, salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare ale personalului salarial se majorează cu 25% față de nivelul acordat în luna decembrie 2017 , dar și indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică se stabilesc pe baza coeficienților și a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare.

Sinteza condamnărilor din 2024: doar cinci cauze de mare corupție rezolvate. Inculpații VIP care au ajuns deja la închisoare sau se pregătesc
Recomandări
Sinteza condamnărilor din 2024: doar cinci cauze de mare corupție rezolvate. Inculpații VIP care au ajuns deja la închisoare sau se pregătesc

în perioada 2019 – 2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție, salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018.

PSD și ALDE au semnat joi Legea salarizării unitare. Conducerea PSD s-a reunit la Sinaia pentru a discuta despre legea salarizării unitare, evaluarea lui Ponta și raportul lui  Tudorel Toader privind evaluarea procurorilor generali s-au aflat pe agenda discuțiilor social-democraților. La întâlnire a participat și copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Ce să pui în compoziția pentru sarmale ca să se păstreze fragede mai mult timp. Trucul care te ajută să te bucuri de ele chiar și câteva zile
FANATIK.RO
Ce să pui în compoziția pentru sarmale ca să se păstreze fragede mai mult timp. Trucul care te ajută să te bucuri de ele chiar și câteva zile
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Cum va fi vremea în noaptea de Anul Nou. Prognoza meteo în primele zile din ianuarie şi de Bobotează
Observatornews.ro
Cum va fi vremea în noaptea de Anul Nou. Prognoza meteo în primele zile din ianuarie şi de Bobotează
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice
HOROSCOP
Horoscop 31 decembrie 2024. Vărsătorii au șansa de a face pace cu toate experiențele pe care le-au considerat nedrepte sau dramatice

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI