După ce a reușit să le ia fața unor nume precum Elena Lasconi, Marcel Ciolacu sau George Simion, Călin Georgescu a devenit unul dintre cei mai căutați oameni din România pe internet. Asta deoarece mulți nu știau cum și de unde a apărut candidatul independent.
Născut pe 26 martie 1962, la București candidatul pentru președinția României a fost invitat în urmă cu aproximativ două săptămâni în podcastul lui Gojira, acolo unde a dezvăluit inclusiv ce salariu are și care este meseria lui.
„Apropo de nivelul de trăi. Există și următoarea întrebare și curiozitate personală, dacă îmi permiteți. Din ce trăiți, domnul Georgescu? Din ce trăiți? Primiți salariul de undeva? Dacă da, de unde?”, a fost întrebarea lui Gojira.
Iar Călin Georgescu nu a stat prea mult pe gânduri și a răspuns direct: „Da, eu personal sunt… Da, sigur că da. Sunt lector la Facultatea de Științe la Universitatea din Pitești și primesc salariul care este la fel ca și ceilalți colegi ai mei, de 6.100 de lei, ceva de genul ăsta pe lună. Soția mea are un PFA, deci cam asta e”.
Apoi, Gojira a fost curios ce părere are Călin Georgescu despre suma care îi intră lunar în cont: „Și dumneavoastră vi se pare un salariu demn de un cadru didactic universitar?”.
„Evident că nu, dar momentan asta este situația actuală. În situația mea sunt toți colegii mei și majoritatea cadrurilor didactice din România”, a spus candidatul la alegerile prezidențiale.
Ce relație are cu studenții
Gojira l-a întrebat pe Călin Georgescu și dacă, după ce și-a depus candidatura pentru Cotroceni, studenții l-au privit cu alți ochi.
„A impactat cumva maniera în care relaționează cu dumneavoastră studenții de când v-ați depus candidatura?”, a întrebat Gojira.
„Nu. Suntem foarte fericiți, discutăm, ca de obicei, la fel. Lucruri importante, interesante, dezbatere. Libertatea de exprimare, foarte importantă. Faptul de a vorbi liber, de a pune întrebări. Pe mine asta m-a interesat. Ca să fie cât mai liber în discuții și mai ales dezbaterea, care este aproape ca inexistentă… Știți că esența este că atunci când intră profesorul în clasă sau dascălul sau cum vreți, că e de fapt pe aceleași paliere, indiferent că este școală, liceu sau facultate. Tu trebuie să-i spui: «Sunt pregătit cu inima mea să te călăuzesc». Calea către libertate, către fericire”, a răspuns Călin Georgescu.