Un ofițer bancar câștigă o medie de 2.700 de lei în mână, un economist ajunge la 3.500 de lei, în timp ce un specialist în resurse umane poate pleca acasă cu 4.000 de lei net în fiecare lună, conform Salario.

„Înainte de criza din 2008, era un adevărat privilegiu să lucrezi într-o bancă, având în vedere că și salariile erau pe măsură. Chiar dacă și astăzi angajații din domeniu câștigă peste media pe economie, comparativ cu alte țări din UE, dar și cu alte domenii de la noi, nivelul salariilor din România în domeniul bancar este mult mai scăzut”, spune Roxana Drăghici, directorul de vânzări al eJobs România.

Cu toate acestea, pot exista diferențe salariale de la o bancă la alta, dar și în funcție de pozițiile ocupate, mai arată Drăghici.

Aceasta arată că salariul unui director financiar dintr-o bancă poată să depășească 10.000 de lei net pe lună.

În acest moment, pe platforma de recrutare eJobs.ro sunt disponibile 1.177 de locuri de muncă în bănci. 

Cum funcționează Salario

Comparatorul de salarii funcționează pe baza datelor introduse de utilizatori. Cu cât mai multă lume introduce salariile încasate, cu atât acesta devine mai exact.

Până la această dată, peste 340.000 de specialiști și-au introdus veniturile în Salario.

Urmărește-ne pe Google News