După anul 2010, România a devenit unul dintre cei mai mari exportatori de banane din Europa. Dacă acum opt ani, România exporta banane în valoare de 2.013.000 de euro, în 2012, cifrele depășesc 4,6 milioane de euro. Potrivit Institutului Național de Statistică, după acel an, exporturile au scăzut vertiginos. Spre exemplu, în 2016 şi 2017, din România au plecat banane în valoare de 308.000 de euro, respectiv 181.000 de euro. Explicatia pentru vârful atins în 2012 este că atunci mulți afaceriști locali importau fructele din ţările exotice prin Portul Constanţa şi ulterior le vindeau pe piaţa europeană, profitând de oscilaţia preţurilor şi de controalelor slabe ale fiscului român.
Câte banane mănâncă românii
Dacă exporturile de banane din România au scăzut, importurile au crescut proporţional de la an la an. În 1991, spre exemplu, în România intrau banane în valoare de 2.895.000 de euro, iar în 2017, importurile au urcat până la 148.064.000 de euro, în crestere cu peste 20 de milioane de euro faţă de anul precedent.
Cum arată importurile din Costa Rica
Tot în creştere sunt şi importurile generale din Costa Rica. În cazul acesta, datele Institutului Naţional de Statistică se opresc în 2006. Dacă în 1991, Costa Rica “vindea” în România bunuri în valoare de 5.000 de euro, şapte ani mai târziu, valoarea creştea, în premieră, până la 4.129.000 de euro, de aproape 10 ori mai mult faţă de anul precedent, 1997. După acest moment, valorile oscilează între un milion şi 2,3 milioane de euro până în anul 2003. După acest an, Costa Rica exportă în România bunuri în valoare de 6.381.000 de euro. Iar trendul rămâne, pentru că, în 2006, statul central american ajunge să aibă o piaţă de desfacere în valoare de 11.856.000 de euro, de 2.371 de ori mai mult decât în 1991.
Cât priveşte exporturile din România către Costa Rica, acestea nu au mai atins până în prezent valoarea pe care au avut-o în 1991. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, românii aveau o piaţă de desfacere de 7.613.000 de euro în 1991, iar în 2017, de doar 971.000 de euro.
Citește și:
#salvatipipera / Vasile Baltac, pionier al informaticii: ”Pe fosta platformă Pipera exista un program de lucru diferenţiat” – VIDEO