„Direcţia Generală Migraţie şi Imigraţie din Costa Rica așteaptă pronunțarea mandatului de arestare pentru a decide asupra viitorului fostului ministru român refugiat în Costa Rica
Curtea de Casație și Justiție din România a menținut sentința de condamnare la șase ani cu executare împotriva fostului ministru”, potrivit cotidianul La Nacion.
Jurnaliștii din Costa Rica amintesc că Udrea a obținut statutul de refugiat în țara sud-americană.
”Fostul ministru român, Elena Udrea, care a contestat justiția țării sale căutând „refugiu” în Costa Rica, a fost condamnată marți, în urma recursului, la șase ani de închisoare pentru corupție.
Direcția Generală Migrație și Imigrație a precizat că ceea ce urmează acum este „evaluarea sau revizuirea acțiunilor care vor fi întreprinse de țara în care persoana a fost condamnată (cum ar fi, mandat internațional de arestare, alertă prin Interpol, printre altele) corespunzătoare în Costa Rica”, a mai scris La Nacion.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV/ O hotărâre mare, mare a unui băiat mic. „Nu mai vreau să plec din țară, vreau să stau cu mamaie” (VIDEO)