Toți ofițerii de culoare din penitenciar au fost mutați de la nivelul 5, acolo unde se află Chavin, pe alte etaje.

”Ne-am simțit profund umiliți”

Cei opt au scris în plângerea lor că au fost ”profund umiliți de ordinul de segregare. Acțiunile conducerii din Ramsey au fost discriminatorii, din cauza culorii pielii noastre”.

”Uciderea lui Floyd poate crea o traumă rasială și am crezut că e de datoria mea de a proteja angajații care ar fi avut de-a face cu Chauvin”, a încercat o explicație Steve Lydon, directorul închisorii.

Am luat decizia de a limita expunerea angajaților de culoare în fața unui suspect de crimă.

Steve Lydon:

Șeful închisorii: ”Decizia nu se referea la siguranța lui Chauvin”

Ulterior, în doar 45 de minte, în urma protestelor angajaților, intendentul a revenit asupra deciziei: ”Mi-am dat seama de greșeala mea. M-am întâlnit cu ofițerii de corecție pe care îi mutasem de la etajul 5 la etajul trei, le-am explicat care a fost rațiunea mea și i-am asigurat că decizia a fost luată din preocupare pentru ei. Nu era legată de o preocupare cu privire la profesionalismul lor, nici la siguranța lui Chauvin”.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Totuși, avocatul ofițerilor, Bonnie Smith, spune că ”măcar un client al meu care lucra la etajul 5 a fost mutat pe un alt etaj pe durata detenției lui Chauvin. Oricum, scuzele lui Lydon au fost tardive”.

Distribuirea angajaților în funcție de rasă și culoarea pielii lor a fost profund degradantă și umilitoare, dar și ilegală. Acești ofițeri vin la muncă în fiecare zi pentru a menține comunitatea în siguranță, iar deciziile de ar trebui luate în funcție de performanța lor, nu de culoarea pielii.

Avocatul Bonnie Smith:

Pe 25 mai, în Minneapolis, Derek Chauvin i-a ţinut cu genunchiul pe gât, timp de 8 minute şi 46 de secunde, bărbatulului de culoare George Floyd, în timp ce acesta se plângea că nu poate să respire. Afro-americanul de a decedat. Scena a declanşat ample proteste antirasiste şi față de violenţele poliţiei, în SUA şi pe plan mondial.

Chauvin poate fi eliberat pentru o cauțiune de 1.000.000 $.

Doi dintre cei patru polițiști acuzați de uciderea lui George Floyd au plătit câte 750.000 de dolari și au ieșit din pușcărie: Thomas Lane, pe 31 iunie, și J. Alexander Kueng, pe 19 iunie. Chauvin, 44 de ani, poate fi eliberat, în anumite condiții, cu o cauțiune de 1.000.000 $.

George Floyd a fost înmormântat în Houston, pe 10 iunie.




   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI