În funcție de cel care va prelua conducerea Tory, respectiv funcția de premier al Marii Britanii ar putea avea loc unul dintre următoarele trei scenarii:

  1. Brexitul va fi amânat dincolo de 31 octombrie

Presa britanică scrie că May va rămâne premier cel mai probabil până în luna iulie, atunci când se va finaliza procesul de alegere a unui nou premier.

Succesorul Theresei May va vrea, aparent, să negocieze din nou cu UE condiţiile plecării, pentru că actualul acord nu a mulțumit niciuna dintre părțile din parlament.

Negocierile urmează să aibă loc în ciuda faptului că Bruxellesul afirmă că singurul acord posibil este cel la care s-a ajuns deja cu actualul premier.

În acest context, Regatul Unit ar putea să ceară UE o nouă amânare, cu atât mai mult cu cât nici deputaţii britanici şi nici deputaţii europeni nu doresc o ieşire fără acord.

  1. Brexit dur, fără acord

Mai mulți lideri conservatori par a fi dispuși să iasă din Uniunea Europeană cu orice preț, acest lucru însemnând chiar și un ”hard Brexit”, adică fără acord.

Acest scenariu este cel pe care încearcă toată lumea să-l evite fiind cel de care se tem cel mai tare mediile economice britanic și european.

Un Brexit dur înseamnă că ieșirea Marii Britanii din UE se va face fără un acord și fără termeni stabiliți dinainte. Se vor întări granițele, introduce taxe vamale, acordurile vor trebui negociate cu fiecare țară în parte, relațiile comerciale s-ar muta sub umbrela regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului și Regatul Unit nu va mai avea acces la piaţa internă a UE.

Companiile din Europa nu vor mai putea vinde liber bunuri şi servicii către consumatorii britanici. De asemenea ar însemna sfârșitul liberei circulații a europenilor pe teritoriul britanic, aceștia vor avea nevoie de o viză sau de un permis de muncă.

Succesorul Theresei Mai va fi fără vreo îndoială un ”Brexiter” – drept urmare există șanse destul de mari să se pronunţe în favoarea unui Brexit dur, mai ales că adepţii acestei poziţii susțin că acest lucru ar permite ţării să încheie propriile acorduri comerciale.

Uniunea şi regatul şi-au intensificat, în ultimele luni, pregătirile în vederea eventualităţii unui ”no deal”, cu atât mai credibil cu cât favoritul activiştilor conservatori la succesiunea lui May la conducerea Partidului Conservator – şi deci a Guvernului – este marele apostol a Brexitului Boris Johnson, fostul ministru de Externe al lui May.

  1. Rămânerea în Uniunea Europeană

Laburiștii și-au dorit demisia Theresei May pentru că au cerut organizarea de alegeri anticipate, având speranța că Tory ar suferi o înfrângere și ei ar putea veni la putere.

Într-un astfel de scenariu ar putea avea loc o răsturnare de situaţie în cazul organizării unui nou referendum care să răstoarne rezultatul celui din 2016.

Theresa May a sfârşit prin a include posibilitatea organizării unui nou referendum în ultimele versiuni ale proiectului său al retragerii din UE, pentru a-i atrage pe eurofili. Totuși, exact acest lucru i-a înfuriat pe colegii ei la partid și s-a ajuns la demisia ei.

Iar această opţiune a fost respinsă, deja, de către deputaţi, într-o serie de voturi în Parlament, la jumătatea lui martie, ceea ce face probabilitatea sa foarte scăzută.


Citește și: Alegeri europarlamentare 2019 în România | Tot ce trebuie să știi despre cum se poate vota pe 26 mai


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News